Skip to content
Politică

Traian Băsescu, chemat la audieri în Parlament

Președintele României, Traian Băsescu, va fi chemat la audieri în Parlament, pe tema prezidențiabilului ofițet acoperit, potrivit Rtv..net.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat în urmă cu câteva zile că înainte de a-şi depune candidaturile cei care candidează la Preşedinţie ar trebui să menţioneze în CV dacă au fost sau nu ofiţeri acoperiţi, promițând că îl va deconspira pe unul dintre prezidențiabili.

„Candidaţii au timp înainte de a-şi depune candidaturile să spună public, să-şi completeze CV-ul, dacă au fost cumva ofiţeri acoperiţi sau nu”, a spus şeful statului la B1 TV, de curând.

După ce șeful statului a făcut aceste precizări, majoritatea prezidențiabililor au ieșit și s-au disculpat public cu privire la acest aspect.

Conform legii, cel care deconspiră un agent sub acoperire intră sub incidența Codului Penal.

Comisiile de control ale SRI şi SIE din Parlament ar trebui să îi audieze pe directorii celor două instituţii şi să lămurească subiectul deschis de preşedintele Traian Băsescu privind un presupus ofiţer acoperit printre prezidenţiabili, a afirmat joi europarlamentarul Monica Macovei, punctând că nu este şi nu a fost ofiţer acoperit, potrivit rtv.net.

Şi prezidenţiabilul ACL Klaus Iohannis declara că preşedintele Traian Băsescu „are obligaţia să spună cine este ofiţerul sub acoperire care candidează la preşedinţie”.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a precizat că acest demers promis de Președinte este doar o fumigenă de campanie al cărei obiectiv este să distragă atenția publică de la procesul de suspendare inițiat la adresa acestuia.

Premierul Victor Ponta a vorbit și el despre promisiunea șefului statului și a precizat că este ”evident’ că preşedintele Traian Băsescu nu se referea la persoana sa când vorbea despre un candidat la alegerile prezidenţiale care ar fi ofiţer sub acoperire, pentru că tot preşedintele afirmase că i-a verificat pe toţi membrii guvernului său”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *