Skip to content
Social

Traian Băsescu, mesaj de 8 martie pentru cititoarele PSNews.ro

http://www.reporterntv.ro/

Fostul președinte al României, Traian Băsescu a transmis, vineri, cu ocazia zilei de 8 martie, un mesaj pentru doamnele care se află pe lista cititorilor PSNews.ro.  Fostul șef al statului a urat tuturor femeilor să se bucure de această zi asemeni ”fetelor din casa lui: soție, fiice și nepoate”.

Ce să vă spun de 8 martie? Am o casă plină de flori, cu soția, cu două fete, cu nepoate și m-aș bucura ca toate femeile să se bucure astăzi de ziua lor și să se bucure la fel cum se bucură fetele din casa mea”,  a transmis Traian Băsescu pentru cititoarele PSNews.ro

Ziua internaţională a femeii, marcată în fiecare an la 8 martie, este, potrivit ONU, un prilej pentru a sărbători actele de curaj şi hotărâre ale femeilor obişnuite care au jucat un rol extraordinar în istoria ţărilor şi comunităţilor lor, de a reflecta asupra progreselor înregistrate şi de a cere schimbări.

Ziua femeii a fost sărbătorită pentru prima dată în mod oficial în Germania, în 1848. Atunci, regele Prusiei s-a văzut nevoit să înfrunte o adevărată revoltă armată, promițând o serie de reforme, precum introducerea votului pentru femei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *