Skip to content
Politică

Traian Băsescu, mesaj pentru Simona Halep: „Îți spune unul care a pierdut multe etape, dar niciodată un campionat”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, i-a transmis un mesaj de încurajare jucătoarei de tenis Simona Halep, luni, prin intermediul paginei de socializare.

Mesajul lui Traian Băsescu vine după ce Simona Halep a fost eliminată, luni, în primul tur al turneului de la Madrid, după ce a pierdut în două seturi.

Prin intermediul postării sale, fostul șef de stat i-a condamnat pe cei care după eliminarea Simonei Halep de la Madrid au titrat: eșec, dezastru, șocant, subliniind faptul că „a fi campion înseamnă să pierzi”.

„Pentru Simona

Mă uit cu milă la toți palavragiii care, după eliminarea Simonei Halep de la Madrid, titrează: eșec sau dezastru sau șocant. Vreau să știi că ei sunt oameni care în viață nu au fost obișnuiți să cîștige o competiție.

Ei nu știu că, uneori, a fi campion înseamnă să pierzi, pentru simplul motiv că toți te vor înfrînt și luptă cu îndîrjire pentru asta. Un om normal nu poate fi motivat să fie tot timpul îndîrjit. Uneori, sufletul lui, corpul lui, creierul lui refuză îndîrjirea.

Nu este important să cîștigi de fiecare dată. Important este ca, la sfîrșit, să cîștigi campionatul. De fapt, la Madrid nu s-a întîmplat nimic.

Îți spune unul care a pierdut multe etape, dar niciodată un campionat.

Cu dragoste pentru tinerețea și loialitatea ta față de competiție,
Traian Băsescu”, a fost mesajul transmis de fostul președinte pe pagina de socializare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *