Skip to content
Politică

Traian Băsescu, primele declarații de la Cotroceni după Summitul NATO

Președintele Traian Băsescu a susținut astăzi, 7 septembrie, o declarație de presă de la Palatul Cotroceni.

Iată principalele declarații ale președintelui:

„Vreau să revin cu unele elemente ale acestui Summit NATO (…) Acest Summit a confirmat solidaritatea, dar și soliditatea alianței și în același timp s-a dat foarte ferm și mesajul că securitatea și libertatea nu sunt gratuite. Costă bani prin nevoia de a avea armate performante gata de a garanta democrațiile.

15 documente din cele adoptate sunt secrete, nepublice care reflectă elemente pe care le găsiți în declarații, nu e nici un document clasificat care să nu fie reflectat într-un mod decent în conținutul declarației.

Aș vrea să înțelegem unde am fost înainte de Summit și unde suntem după. Bănuiesc că toți avem harta Europei în minte și mai ales flancul estic al alianței. De pe tot flancul estic, erau Polonia și țările baltice care aveau un plan de contingență și un plan de acțiune. Partea de sud a flancului estic care e reprezentată de Turcia avea de asemenea un plan de acțiune și un plan de contingență în cazul în care Turcia era atacată. România și Bulgaria nu aveau astfel de planuri pentru că erau considerate țări în afara riscului. Modificarea este că și România are după acest Summit un plan de contingență, un plan de acțiune în caz că este atacată.

 România este o țară care va fi apărată în orice scenariu în care va fi atacată. Structurile militare de la NATO și structurile naționale trebuie să elaboreze disponibilitățile de forțe în interiorul NATO pentru ca România să fie apărate în orice caz de război”, a declarat președintele.

„Ca să dăm valoarea corectă cuvântului solidaritate, NATO nu are un buget la Bruxelles pe care îl distribuie țărilor, ci statele care vor trebui să contribuie pentru protejarea prin forțe navale, pentru protejarea prin forțe aeriene, terestre ale NATO vor scoate bani din buzunar pentru securitatea României. La fel cum costurile pe care le-am avut în Afghanistan, cu trupele noastre, au fost costuri pe care ni le-am suportat (..) Deci, NATO, în momentul în care se pune problema apărării unui stat de forțe ale statelor membre NATO, toate aceste state care contribuie la securitatea României, plătesc din buzunarul lor apărarea României.

Fie că trimit trupe care staționează, sunt costuri pe care și le asumă fiecare stat membru NATO care are onoare de a participa la apărarea unuia dintre statele membre”, a continuat Băsescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *