Traian Băsescu a promulgat legea care scoate medicii din categoria funcţionarilor publici

Președintele Traian Băsescu a promulgat, miercuri, legea de aprobare a Ordonanţei 2/2004, potrivit căreia medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia, după ce Parlamentul a respins cererea de reexaminare prin care se solicita să se revină asupra acestei decizii.

Preşedintele a promulgat această lege după ce, în luna iulie, a retrimis-o spre reexaminare Parlamentului.

Potrivit cererii de reexaminare, articolul criticat de şeful statului prevedea că, „având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia”, informează Administrația Prezidențială.

Preşedintele Băsescu a arătat, în cererea de reexaminare, că, prin această modificare, medicilor li se diminuează răspunderea penală pentru „toate infracţiunile la care subiectul activ este un funcţionar public, în sensul legii penale”.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL