Skip to content
Politică

Traian Băsescu, reacţie virulentă la condamnarea fratelui: Suntem doi comandanți de navă. O astfel de sentință nu ne îndoaie!

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu a avut, joi seară, o reacţie virulentă la condamnarea propriului frate, Mircea Băsescu, la 4 ani de închisoare cu executare, în dosarul interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

Politicianul a declarat, la B1 TV, că respectă decizia Curții de Apel Constanța, deși este „o lovitură”. Preşedintele PMP şi-a exprimat bucuria că instanța recunoaște că Mircea Băsescu nu primise niciun ban de la familia Anghel.

”Este o lovitură. Ca frate, nu mi-e ușor. A fost condamnat la patru ani. Înțeleg că dezbaterea e cât va face, trei-patru luni. Asta e mai puțin important. Important mi se pare că e o decizie a unei Curți de Apel pe care n-am s-o resping. Și dacă aș respinge-o, la ce mi-ar folosi? E definitivă și executorie. Fratele meu e deja la penitenciar la Poarta Albă.

În același timp, mă bucură un lucru în toată povestea asta: am văzut că instanța recunoaște că fratele meu nu are de dat niciun ban, pentru un motiv simplu: banii nu au ajuns niciodată la el.

Vom vedea mai departe. Vă asigur că eu nu voi duce o luptă cu decizia Curții de Apel. Această decizie trebuie respectată și asta e. Dar așa cum am mai spus, nu am făcut uz de documente noi, de demonstrații, dar decizia de azi îmi spune foarte multe. Va trebui demonstrat unde sunt banii”, a declarat fostul președinte.

Traian Băsescu a mai susținut că va pune în dezbatere publică dosarul, nu pentru a contrazice decizia Curții, ci pur și simplu ca un exercițiu: ”Voi pune toate documentele acestui dosar pe site, în dezbatere publică. Nu pentru a fi judecat de popor, pentru că îmi repugnă judecarea făcută de popor. Asta se întâmpla în anii ’50. Dar un scenariu se poate demonstra cu actele din dosar”.

”Chiar minuta de azi (joi – n.r.) mă îndreptățește să întreb de ce nu s-au luat banii de la fratele meu dacă ia primit. Răspunsul e simplu: pentru că nu i-a primit. Aș mai vrea să aflu care e judecătorul la care fratele meu a făcut trafic de influență. Poate ne spune cineva.

Mai am și o altă întrebare. Domnul Căpățână a dus banii la un avocat la București. Acel avocat a fost în legătură cu președinta Curții de Apel Slatina, care a fost arestată că a primit 230-250.000 de euro și e acum în proces de corupție. Vreau să știu care e judecătorul pe care l-a plătit fratele meu.

Eu spun un lucru simplu. Vreau să știu la care judecător a intervenit fratele meu, numele său, pentru că ar fi păcat ca el să fie liber, în timp ce fratele meu a fost arestat. Dacă a existat acest judecător…” a mai susținut Băsescu.

Ex-preşedintele a mai spus că nu a fost niciodată audiat ca martor în dosarul fratelui său.

”În 2011 am știut că încearcă să-l șantajeze. Am informat Parchetul General și SRI-ul. Sunt documente scrise în acest sens. I-am cerut fratelui să sesizeze Parchetul General, iar SRI-ul l-am informat direct prin director și prin adjunct. Că a prins bine mai târziu printr-o înscenare e altceva. O să-i demontez ca pe un ceasornic piesă cu piesă și pe cei de la Antena 3, care sunt parte a înscenării mediatice”, a continuat Traian Băsescu.

Băsescu a mai arătat că își va vizita fratele la Poarta Albă și că nu l-a vizitat când a fost în arest pentru că mersul la arest nu era compatibil cu funcția de președinte.

”Am vorbit cu fratele meu. Suntem doi comandanți de navă și nici măcar o astfel de sentință nu ne va îndoi, că nu ne-a îndoit nici valul ăla de 16 metri. Ce să fac? Asta e viața! Am trecut prin suspendări ca președinte. Într-o dezbatere o să mă bat cu ei. Visul multora a fost distrugerea acestui mandat de zece ani.

Am discutat și am convenit că asta e decizia Curții. Nici eu, nici el nu o vom contesta, iar la fratele meu nu ați auzit o declarație că ar contesta, dar cu detractorii să nu vă gândiți că n-o să mă bat”, a mai spus liderul PMP.

Nu în ultimul rând, Traian Băsescu a recunoscut că această condamnare va afecta inclusiv imaginea PMP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *