Fostul preşedinte Traian Băsescu sare la gâtul premierului interimar Gabriel Oprea. Cum vede „interesul naţional” al generalului în acest moment şi numirea lui MRU la SIE
„Eu am avut o relaţie politică cu domnul Gabriel Oprea şi trebuie să vă spun ca a fost o relaţie politică corectă în ceea ce mă priveşte. Probabil şi din partea mea faţă de dânsul”, a declarat, vineri, Băsescu, la Gândul Live.
În opinia fostului şef de stat, liderului UNPR nu i se potriveşte funcţia de prim-ministru interimar.
„Nu, categoric. O zonă care i se potriveşte este cea de securitate naţională. Să îl cocoţi în fruntea Guvernului este o greşeală. Toată grija lui e acordarea de pensii şi salarii. Altfel, din economie nu înţelege nimic”, l-a acuzat Traian Băsescu.
El a vorbit şi despre jocul făcut de UNPR în numirea lui Mihai-Răzvan Ungureanu la şefia Serviciului Român de Informaţii.
„Sincer, nu mi s-a părut corect. În numele interesului naţional, nu faci jocul unui preşedinte care, după părerea mea, greşeşte că şi-a pus apropiaţi la servicii. Deşi nu contest calităţile niciunuia dintre ei. De multe ori, acţiunile serviciilor îi vor fi puse în cârcă. Eu l-am luat pe MRU cât încă era la PNL şi pe Maior când încă era PSD. Acum, el îşi pregăteşte partea a doua a mandatului când i se va reproşa că… Având în vedere sensibilitatea coordonării serviciilor, să le dai unor oameni rezonabili din opoziţie, cu care poţi lucra, dar care în acelaşi timp să fie o pavăză împotriva declaraţiilor că îţi pui oameni la servicii”, a opinat Băsescu.
Totodată, fostul şef de stat a criticat jocul politic făcut de UNPR în plenul parlamentului, la votul privind numirea lui Ungureanu la conducerea SIE.
„Nu a fost corectă, din punctul de vedere al aliatului. Dacă voiai să serveşti interesul naţional, te băteai să se facă autostrăzi, nu o numire de serviciu secret, care mergea la fel de bine cu generalul Predoiu (Silviu Predoiu – n.r.). Dacă era mort după interesul naţional, se bătea să nu piardă România 7,2 miliarde de euro (fonduri europene – nr.). Interesul naţional, cuvântul ăsta, nu poate fi folosit ca manta de vreme rea pentru orice blestemăţie pe care vrei să o faci. El şi-a trădat aliatul acum”, a punctat politicianul.
Traian Băsescu nu a ratat ocazia de a-l ironiza pe actualul preşedinte Klaus Iohannis.
„Pe mine mă bucură numirea lui MRU – domnul Iohannis a pus punct şi a luat-o de la capăt tot cu Mihai-Răzvan Ungureanu. S-a cam prăbuşit asta cu «punct şi de la capăt»”, a spus Băsescu.