Skip to content
Politică

Traian Băsescu se visează premier şi anunţă că l-a dat în judecată pe Florin Ghiulbenghian

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu se visează premier şi anunţă că l-a dat în judecată pe Florin Ghiulbenghian, avocatul Laurei Petre (nora primului director al SRI Virgil Măgureanu).

Traian Băsescu a declarat, duminică seară, la România TV, că ar fi „cel mai bun prim-ministru pe care România l-a avut de la Revoluţie încoace”.

Nu mai am ambitii politice pentru mine, dar stiu sigur ca in aceasta tara multe lucruri ar trebui schimbate. As fi cel mai bun premier pe care l-a avut Romania de la Revolutie incoace. Nu aveti un politician in România care să fie mai bun pentru funcţia de premier decat sunt eu„, a susţinut fostul preşedinte.

Referitor la denunţurile cu care ameninţă Florin Ghiulbenghian, Traian Băsescu spune că „sunt numai minciuni”.

Este categoric minciună. Joi l-am dat în judecată pe domnul Ghiulbenghian pentru aceste acuzaţii. Am depus plangere prin avocat la Judecătoria Sectorului 1. Nu îmi este teamă de denunţuri. Nu există om care să poată proba că i-am inlesnit contract, ca i-am cerut sau dat bani, nu exista un astfel de om in Romania. Unii încearcă să scape făcând denunţuri. Cu domnul Ghiulbenghian mă văd la tribunal„, a declarat preşedintele PMP.

Florin Ghiulbenghian, cel care a depus la DNA denunțuri împreună cu fosta noră a lui Virgil Măgureanu, a făcut noi dezvăluiri, susţinând totodată că urmează să facă mai multe denunţuri, în vizor fiind Traian Băsescu şi Vasile Blaga.

Florin Ghiulbenghian, președinte al Fundației EurHONEST, a reconfirmat apropierea de Traian Băsescu, încă din 2004, în condiţiile în care Traian Băsescu neagă acest lucru.

„Băsescu ce-aţi vrea să spună în public? Minte. În cazul în care vor continua minciunile, vor mai apărea detalii din partea mea”, a susţinut Florin Ghiulbenghian.

" "

2 comentarii la “Traian Băsescu se visează premier şi anunţă că l-a dat în judecată pe Florin Ghiulbenghian

  1. AI FI PE MAMA NAIBII PREMIER BUN…CA SI PRESEDINTE ,TE CREZI MAFALDA?NU VEZI CA TE BLESTEMA LUMEA ,UNDE VREI SA AJUNGI CATARATORULE? NU TE-AI SATURAT DE FURAT SI DE PROSTII? AI DUS TARA DE RAPA SI NE-AI SARACIT,IN SCHIMB AI IMBOGATIT-O PE UDREA SI PE AI TAI.HAI DU-TE SI LASA-NE PANA N-O FI PREA TARZIU!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *