Traian Băsescu și narațiunea „statului paralel”. Replierea naționalistă a PMP

,,Niciodată Bruxellul nu era mulțumit, nici de numărul de condamnări și nici de anii de închisoare. Olandezul Frans Timmermans și Procurorul Șef Koveși, deveniți legende europene anticorupție presau sistemul să furnizeze dosare și arestări. Cei doi livrau zilnic dosare, multe dintre ele contrafăcute, la fabricile de înscenări de la Ploiești, Brașov, Oradea, Constanța, București”. Fragmentul de mai sus nu provine dintr-o declarație dată de Liviu Dragnea sau de Călin Popescu-Tăriceanu, artizanii narațiunii statului paralel, cu care cei doi au pierdut la scrutinurile din 2019 aproape tot electoratul urban și educat care votase pentru PSD și ALDE la parlamentarele din 2016. Fragmentul provine dintr-o postare pe Facebook a lui Traian Băsescu, făcută pe 16 iunie, în ziua în care fostul președinte a solicitat în plenul Parlamentului European uniformizarea definiției conflictului de interese. Doar conflictul de interese la nivel înalt, între ,,oameni importanți”, poate explica cum crima organizată sifonează 170 miliarde de euro din TVA, cum pe piața Uniunii se vând țigări netimbrate de 10 miliarde de euro, iar din fondurile europene sunt sustrase sume de 350-450 de milioane de euro. Și toate acestea anual. Datele de mai sus provin dintr-un raport din 2018, despre care Traian Băsescu scrie că stă ,,bine ferecat în sertarul lui Frans Timmermans”, alături de ,,raportul cu privire la corupția din interiorul Uniunii Europene. Cu aceste două rapoarte este greu să mai susții că singura țară coruptă este România”.

Ce spune Traian Băsescu despre lupta anti-corupție în postarea de pe Facebook de săptămâna trecută nu e deloc o noutate pentru experții în analiză instituțională. Cercetările de profil demonstrează că intervenția externă pentru controlul corupței n-a dat rezultate pe nicăieri și că statele care au reușit să țină corupția în frâu au făcut-o prin propriile eforturi. Uniunea Europeană n-a reușit să controleze corupția în Italia și în Grecia. Cu excepția majoră a Estoniei, unde ,,universalismul etic” pare să fi fost instituționalizat definitiv, în fostele țări comuniste lupta anticorupție a înregistrat progrese minime. În țările mediteraneene ale Uniunii, corupția e pe un trend ascendent, la fel ca și în țările occidentale. Singurele state europene în care cetățenii răspund că nu sunt afectați de corupție sunt cele din nordul continentului. În România, lupta anticorupție e departe de a fi produs rezultate spectaculoase. Adică de a fi îmbunătățit capacitatea administrativă a statului și, implicit, buna guvernare prin promovarea meritocrației, a spiritului de corp în cadrul birocrației, a unui ethos imparțial al funcționarilor publici și a susținerii carierei funcționarilor performanți. Că lupta anti-corupție a reprodus în România un stat mai degrabă prădător decât unul developmentalist, nu e o surpriză. Așa se întâmplă când implementezi politici publice în baza unor teorii vechi de jumătate de secol, care promovează religios teoria actorului rațional și ignoră complet impactul instituțiilor informale. Când nu înțelegi că teoria e practică sedimentată, lupta anti-corupție, ca și tranziția, devine mai degrabă o narațiune. Una care maschează un proces care produce cât mai mulți pierzători și cât mai puțini câștigători. Analiza instituțională a demonstrat că în România lupta anticorupție s-a axat, la recomandarea Comisiei Europene, pe prinderea ,,peștilor mari” fără să fi fost însoțită de reformă instituțională. Una care să modifice raporturile de putere dintre birocrația de stat, politicieni, capitalul local și cel internațional în favoarea cetățenilor. Iar nu una care să se concretizeze în suspendarea, în diferite măsuri, a politicului. Din mesajul președintelui Băsescu derivă două noutăți majore. Prima ține de faptul că în portofoliul discursiv al lui Traian Băsescu intră definitiv narațiunea statului paralel. Dar nu oricum, ci alături de narațiunea statului de drept. Adică într-un mod care-l ferește pe Băsescu de capcana suveranismului și euroscepticismului. Iar a doua noutate se referă la replierea naționalistă a PMP în perspectiva scrutinurilor din acest an.

Traian Băsescu este președintele care a securizat corupția, adică a definit-o ca amenințare la adresa securității naționale. În mandatele sale, lupta anticorupție a devenit parte a unei narațiuni de politică publică – unii îi zic direct manipulare – de ,,modernizare a statului”. ,,Modernizarea statului” urmărea instituționalizarea statului de drept în România în folosul ,,poporului”. Problema e că narațiunea anti-corupție utilizată de președintele Băsescu a fost una tipic post-colonială, care reprezintă corupția strict ca patologie locală. Asfel, inamicii statului de drept în România au fost exclusiv interni: politicienii corupți, capitalismul local, mogulii, comuniștii, statul disfuncțional, anumite minorități naționale etc. După Băsescu, tot corupția locală a stat și la baza crizei economice din 2008. Indiscutabil, corupția are agenții ei interni. Sunt cei de mai sus. Corupția ține însă și de o patologie internațională, adică de o serie de agenți externi. Mă refer la anumite state, corporațiile internaționale susținute de aceste state, la instituțiile internaționale și la grupurile de interese care gravitează în jurul acestora. Pe scurt, corupția are cauze interne. Dar are simultan și cauze externe, care țin de poziția unui stat în ierarhia internațională a muncii. Cu cât un stat se află mai jos în ierarhia internațională a muncii, cu atât cauzele corupției țin mai degrabă de mediul instituțional extern decât de cel intern. Așa se scrie istoria statelor ușor de penetrat. Ca președinte, Traian Băsescu s-a orientat exclusiv spre cauzele interne ale corupției din România. Ca europarlamentar, a început să le observe și pe cele externe. Cel puțin asta reiese din mesajul postat pe Facebook săptămâna trecută, în care președintele Băsescu identifică doi agenți externi implicați în lupta anti-corupție din România. Este vorba de Bruxelles și de Frans Timmermans, fostul prim-vicepreședinte al Comisiei Europene.

La o simplă panoramare, se poate observa că declarațiile președintelui Băsescu din ultima vreme nu sunt neapărat singulare. Acestea sunt secondate de acțiuni și declarații ale membrilor PMP care semnifică o repliere naționalistă a partidului. Asfel, parlamentarii PMP Vasile Lungu și Marius Pașcanu au amendat săptămâna trecută Legea Educației în sensul eliminării dezbaterilor despre identitatea de gen din sistemul de educație. Discuțiile despre identitate sunt mereu complicate. Dar amendamentul propus de cei doi, votat de Parlament, poate fi citit și în cheia apărării ,,poporului pur” de perspectivele identitare ale ,,elitei corupte”. De asemenea, PMP etichetează inițiativa președintelui Iohannis de a contesta la CCR Legea privind Ziua Tratatului de la Trianon ca o ,,mișcare politică fatalistă”. Dincolo de componenta patriotardă și mențiunea despre investițile masive ale Ungariei în Transilvania – de parcă statul român n-ar fi putut sprijini antreprenorii locali să investească în zonă -, intervenția PMP e de fapt o încercare de insinuare în câmpul discursului național, dominat azi de Administrația Prezidențială. Aceasta valsează între securizări hard ale minorității maghiare – Marcel Ciolacu care vinde Ardealul ,,ungurilor” – și desecurizări soft ale aceleiași minorități – contestarea la CCR a Legii Tratatului de la Trianon. Însă cel care dă greutate replierii naționale a PMP este Traian Băsescu. Intervenția fostului președinte despre ,,clanurile țigănești” revenite în țară, din cauza cărora o să ne fie frică să mai ieșim din casă peste șase luni dacă nu se vor consolida structurile MAI, combină autohtonismul cu autoritarismul. De asemenea, postarea în care Traian Băsescu vorbește despre intervenția Bruxellesului și a lui Frans Timmermans în lupta anticorupție din România, semnalizează alți inamici, atât interni cât și externi. Pe de o parte, ,,statul paralel” din România care fabrica dosare la comandă, iar, pe de altă parte, structuri și personalități ale Uniunii Europene. E de remarcat formularea atentă din mesajul fostului președinte, care nu acuză direct Uniunea Europeană de imixtiune în politicile statului de drept din România, ci pe Frans Timmermans si Bruxellesul. Traian Băsescu nu este deci un eurosceptic, pentru că, nu-i așa, euroscepticii sunt cu Putin. La europarlamentarele de anul trecut, Traian Băsescu își manifesta plenar credința în statul de drept, opinând despre cei care urmau să voteze la referendumul despre justiție că vor opta pentru statul de drept sau împotriva acestuia. La începutul lui 2017, când discuta despre modul în care ,,modernizarea statului” îi putea afecta familia, președintele se referea la ,,statul mafiot”. Cum e, deci, statul din România? E de drept, mafiot sau paralel? Președintele Băsescu mărturisește că e ,,un stat mai de drept decât a fost până în 2004, dar în mod categoric trebuie corectat”.

Toată această pleiadă de inamici interni ai României identificați atât de liderii PMP cât și de președintele Băsescu – ,,clanurile țigănești”, ,,ungurii”, ,,statul paralel”, ,,Bruxellesul” și Frans Timmermans – sugerează o repliere naționalistă a PMP. Strategia acestei replieri este confirmată și de mesajele prin care liderul partidului, Eugen Tomac, taie din elanul administrativ al lui Victor Ponta. Tomac îi reamintește liderului PRO România despre întârzierile de opt ani la Autostrada A1. E de văzut cum se va distanța PMP de PRO România în planul discursurilor naționalist-populiste. Nu e însă deloc suprinzător că Traian Băsescu, după ce-a valsat cu social-democrația și neoliberalismul, face acum ochi dulci naționalismului. E o partitură pe care a interpretat-o timid și la finalul ultimului mandat prezidențial. Cert e, că naționalismul afișat de PMP va fi unul provincial, de campanie, pur conjunctural, iar nu unul mesianic. Mișcarea Populară nu are structura și oamenii necesari pentru susținerea narațiunii unui naționalism mesianic. Și nici publicul capabil să creadă o astfel de poveste. Ce contează însă pentru PMP, e dacă repliere naționalistă se va traduce în suficiente voturi care să asigure supraviețuirea partidului la localele și parlamentarele din acest an. Judecând după nivelul de încredere populară la care se află astăzi președintele Băsescu și versatilitatea discursivă a acestuia, PMP are șanse să devină un ,,partid balama”, extrem de important în economia construirii viitoarei majorități parlamentare.  Aceste șanse teoretice pot fi spulberate însă de modul în care celelalte partide vor utiliza contranarațiunea ,,Băsescu-Petrov”. Dacă o vor utiliza.