Skip to content
Coronavirus

Transferul pacienților Covid în străinătate, o idee care doar ”parazitează agenda publică”: Cei mai mulți nu pot fi transportați

Inquam Photos/Alex Nicodim

Contactat de PS News, Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca din București, susține că este nevoie de creșterea vigilenței autorităților în vederea respectării măsurilor sanitare, precum și de măsuri restrictive care să limiteze circulația populației. De asemenea, medicul este de părere că ideea de a transfera pacienții în stare gravă în spitale din străinătate nu este viabilă.

„La acest moment, trebuie implementate măsuri cel puțin pentru zonele unde există o rată de transmitere a virusului și o epuizare a locurilor din spitale. E nevoie de măsuri care să controleze transmiterea în comunitate și aici sunt două astfel de măsuri.

În primul rând, creșterea vigilenței autorităților în vederea respectării măsurilor sanitare. Autoritățile trebuie să se asigure că se respectă măsurile sanitare și aici discutăm și de cei care dețin mall-uri, de cei care dețin supermarketuri și care trebuie să se asigure că lumea respectă cu strictețe măsurile sanitare.

Al doilea element, în zonele unde spitalele nu mai au capacitatea de a prelua pacienții Covid-19 vor trebui implementate anumite măsuri restrictive, măsuri care să limiteze cât mai mult circulația oamenilor, dar dincolo de aceste măsuri e nevoie de informare, de o campanie de informare credibilă.

Oamenilor nu trebuie să le impui măsuri de restricție, ci trebuie să le explici că dacă se imbolnăvesc de Covid-19 sau de orice boală, e posibil ca în curând spitalul din localitatea lor să nu îi mai poată prelua. Este nevoie de informare din partea unor oameni care au credibilitate și care le pot explica concetățenilor noștri cât de important este să respecte măsurile sanitare”, spune medicul.

În ceea ce privește revenirea la un lockdown național, medicul susține că acesta nu este necesar, prioritare fiind „măsurile locale pentru zonele unde există o pierdere a controlului asupra pandemiei.”.

„Nu cred că este nevoie de un lockdown național. Ceea ce trebuie să înțelegem este că și dacă nu vom lua aceste măsuri restrictive sau de lockdown, situația epidemiologică va continua să se agraveze și acest lucru va determina presiunea pe sistemul sanitar, va genera oameni care se vor îmbolnăvi, va genera suferință umană și va genera decese. Am văzut o a treia soluție găsită de autorități și anume transferul pacienților în străinătate. Trebuie să le spunem acestor oameni politici că pacienții cu Covid-19 nu pot fi transferați toți în străinătate pentru că numărul lor este foarte mare și în al doilea rând, nu orice pacient este capabil să suporte un transport aerian într-o altă țară.

Din numărul de pacienți care ar putea fi transportați, în momentul în care vor fi evaluați pentru a vedea eligibilitatea acestui tranfer, vom vedea că mulți dintre acești pacienți nu se clasifică și că nu vor putea rezista unui transport aerian. Mi se pare că sunt doar anumite idei care parazitează agenda publică. E nevoie de măsuri care să scadă ritmul de îmbolnăvire al populației, prin respectarea măsurilor în comunitate și de lucrul acesta trebuie să se asigure autoritățile”, conchide Radu Țincu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *