Skip to content
Economie Societate

Transgaz: Consumul total de gaze naturale din Sistemul Naţional de Transport a scăzut, în 2019, la un minim istoric

news.ro

Transportatorul naţional de gaze Transgaz a anunţat luni că, în urma închiderii balanţei de gaze pe anul 2019, consumul total de gaze înregistrat în Sistemul Naţional de Transport (SNT), care include atât consumurile tehnologice determinate şi nedeterminate, precum şi neînchiderile din balanţa de gaze, s-a situat la nivelul de 65,2 milioane mc, fiind pentru prima dată când acest procent scade sub 0,5% şi a atins un minim istoric de 0,49% din totalul gazelor naturale vehiculate, comparabil cu cel al celor mai mari operatori de transport şi sistem (OTS) din Uniunea Europeană.

Pentru a se ajunge la aceasta performanţă, începând cu anul 2013, compania a elaborat, aprobat şi implementat mai multe programe de măsuri de reducere a consumurilor tehnologice, printre care: Programul de măsuri al Transgaz pentru reducerea consumului tehnologic cauzat de erorile aferente sistemelor de măsurare; Programul prioritar de reducere a consumurilor tehnologice în perioada 2013-2017 şi respectiv 2017-2021.

Impactul implementării acestor măsuri a constat în reducerea consumului total de gaze din SNT şi realizarea de economii consistente la bugetul companiei, astfel în anul 2019 înregistrându-se faţă de anul 2018 o economie de 16 milioane mc gaze naturale (65,2 miioane mc gaze naturale consum tehnologic în anul 2019 faţă de 81 milioane mc consum tehnologic în anul 2018). Consumul de gaze naturale din SNT a fost redus permanent, de la 3,12% în anul 2001 la 0,49% în anul 2019, acest nivel reprezentând minimul istoric, fiind similar cu cel înregistrat de cei mai mari şi performanţi OTS din Uniunea Europeană„, arată un comunicat al companiei.

Reprezentanţii Transgaz spun că reducerea continuă a consumului tehnologic s-a realizat prin punerea în practică a programelor de mentenanţă desfăşurate (reparaţii, revizii, înlocuiri ale pieselor şi/sau ale echipamentelor uzate, activităţii de întreţinere), programe ce asigură exploatarea şi întreţinerea încondiţii de sigurantă a infrastructurii SNT, continuitatea transportului de gaze naturale în condiţii de securitate, fără evenimente deosebite (explozii, scapări masive de gaze), „contrar unor opinii apărute în spaţiul public prin care se afirmă că peste 70% din conducte sunt învechite şi trebuie înlocuite”.

„Transgaz continuă implementarea acestor măsuri pentru reducerea consumului tehnologic şi se preocupă de identificarea şi altor măsuri care să contribuie la reducerea emisiilor de carbon, a poluării, la securitatea oamenilor şi protecţia mediului„, mai arată compania.

Transgaz este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT) şi răspunde de funcţionarea acestuia în condiţii de calitate, siguranţă, eficienţa economică şi protecţie a mediuluiînconjurător, scrie News.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *