Skip to content
Opinii & Analize

Traseismul politic din România. O amenințare de securitate?

Există vreo legătură între traseismul politic și statul de drept? Dar între traseismul politic și valorile euro-atlantice? Cum susține traseismul politic buna guvernare sau perfecționarea capacității instituționale a statului? Dar cultura politică participativă? Pe scurt, cum ajută traseismul politic la reproducerea democrației liberale? E limpede că traseismul politic asigură perenitatea unui sistem politic care aduce beneficii câtorva sute de mii de indivizi în România. Cam cât număra și nomenclatura comunistă. Tot la fel de limpede e că traseismul politic nu aduce beneficii celor 80% dintre salariați care câștigă sub 2 632 de lei net pe lună. Și nici celor peste două milioane și jumătate de pensionari care au pensii de sub 1 200 de lei pe lună. După cum traseismul politic nu aduce beneficii nici acelei peste o treime din forța de muncă din România care a plecat deja în străinătate. Privit deci din perspectiva unui sistem politic producător de privilegii pentru o minoritate, traseismul politic este perfect funcțional și poate fi justificat oricum. Inclusiv moral, atâta vreme cât, chipurile, scapă țara de PSD! În realitate, n-o scapă. Traseismul politic transferă hălci din PSD la PNL, Pro ROMÂNIA, PMP și chiar la USR. Pe scurt, traseismul politic resuscitează PSD! Adică face ce n-a reușit Marcel Ciolacu. Din perspectiva ,,simplului cetățean”, adică a votantului somat să-și exercite ,,datoria democratică” la urne și să-și trimită copiii la școală sub amenințarea coronavirusului, traseismul politic nu e doar disfuncțional. Devine chiar o amenințare de securitate. Pentru că traseismul politic este contrar modernizării țării, siguranței și prosperității majorității cetățenilor României. Acestea sunt, în esență, reperele majore ale Strategiei Naționale de Apărare a României pentru perioada 2020-2024. Iată cum le subminează traseismul politic!

Traseismul politic amenință modernizarea României. Orice carte de economie politică fără premise neo-liberale demonstrează că în țările periferiale, în care o bună parte a populației active e ocupată în agricultură, modernizarea se bazează pe investiții publice masive. Abia după apariția unei infrastructuri critice și de transport moderne, se face tranziția la modelul de creștere economică dominat de piață și de inovația tehnologică susținută de investițiile private.  Aproape 22% din populația activă a României este ocupată astăzi în agricultură, față de media UE de aproximativ 3%. Deci după acest indicator, România este o țară periferială. Este o țară periferială și după calitatea infrastructurii critice și a aceleia de transport. Indicele european al competitivității regionale relevă cu claritate acestă situație. Pentru modernizarea României sunt deci vitale investițiile statului în rețelele de apă, gaze, canalizare, telecomunicații, spitale, școli, autostrăzi, căi ferate, aeroporturi, porturi etc. Oare ce procent din investițiile publice record anunțate de ministrul Florin Cîțu pentru anul 2020 a luat calea modernizării infrastructurii critice și de transport din România? Ce știm cu certitudine e că o serie de politicieni vopsiți în portocaliu în perioada 2009-2012 investeau atunci în parcuri în mediul rural, trotoare la țară, săli de sport pentru demnitarii locali, telegondole, parcuri de distracții etc. Evident, lucrările erau executate de firme de partid. După cum firmele de partid ale PSD se ocupau cu asfaltări, pus borduri și cultivat panseluțe. E limpede că PSD n-a fost preocupat de investiții în infrastructura critică și de transport a României. După cum n-au fost nici politicienii PDL. Oare se va schimba viziunea investițională a politicienilor PDL, ajunși acum la PNL, în ciclul electoral 2021-2024? Dar a politicienilor PSD trecuți anul acesta la PNL? Ce e mai probabil? Cheltuirea banului public pe panseluțe, borduri și ștranduri în mediul rural și în următorul ciclu electoral? Sau emergența unei infrastructuri critice și de transport cu adevărat modernă în 2024, când România va aniversa două decenii de la intrarea în NATO?

Traseismul politic amenință siguranța cetățenilor. Nu mai e o noutate că în România se moare de coronavirus de 30 de ori mai mult decât în Austria, Germania, Italia și Suedia. Explicația pentru acest număr mare de decese ține de statul slab din România, adică de practici administrative și politici publice învechite, care fac imposibilă buna guvernare. Statele care nu sunt capabile de bună guvernare devin o amenințare de securitate pentru propriii cetățeni. Când birocrația de stat din România este împânzită în proporție de 90% cu clienți politici, concluzia e evidentă. O astfel de birocrație de stat va susține interesele diferitelor partide politice, adică a unei minorități. Și nu va apăra interesele majorității cetățenilor, care se trezesc abandonați de propriul stat, în țara lor. Zilele trecute, ministrul sănătății Tătaru declara că epidemia de coronavirus a demonstrat că 80% din managementul spitalelor publice din România s-a dovedit disfuncțional. 80%?!? Evident, acest management este numit politic. Cum se vor reforma spitalele aflate în administrația primăriilor? Credeți că primarii PSD, trecuți acum la alte partide pentru a rămâne în funcție, vor numi un management competent, fără culoare politică? Să fim serioși! Ce se va întâmpla cu acele școli nepregătite pentru abordarea hibridă (curs susținut simultan pentru copiii din clasă și pentru cei aflați online), aflate tot în administrarea primăriilor? Actualii administratori din PSD, trecuți la PNL, le vor administra oare mai bine doar pentru că au schimbat partidul? Din cauza traseismului politic, alegerile locale nu vor schimba aproape nimic în administrația spitalelor și școlilor din România. Instituții de care depinde direct siguranța cetățeanului și a familiei acestuia.

Traseismul politic amenință prosperitatea cetățenilor. Unul dintre cei mai proeminenți economiști ai României afirma acum doi ani că România nu are o viziune proprie de dezvoltare economică de trei decenii încoace. Oau! Cum așa? Ce se întâmplă cu narațiunea despre modul în care România a recuperate decalajele de dezvoltare față de țările occidentale din 2007 încoace? Oare e valabilă și narațiunea despre scăderea complexității activității economice din România, a deprofesionalizării, în condițiile unei producții industriale care se rezumă la procese de asamblare, ori a prezenței a numai 21% dintre absolvenți de studii superioare în economia locală față de media europeană de 33%? Cum e narațiunea care zice că, în raport cu o strategie economică care ține cont de propriile interese, multinaționalele din România inhibă procesul local de cercetare-dezvoltare, cvasi-abandonat și de stat? Ori povestea despre faptul că dependența de capitalul occidental înseamnă renunțarea la orice politică industrială locală? După mine, România a produs o strategie economică. Una de subdezvoltare! E deja un loc comun că atât guvernele PDL/PNL cât și guvernele PSD au promovat strategia munii ieftine, ca avantaj comparativ. Un fel de euro-iobăgie, ca să-l parafrazez pe Gherea. Euro-iobăgia muncitorului din România s-a concretizat vizibil în sparangheliada din timpul stării de urgență, adică în export de brațe de muncă, exact ca în economiile țărănești. Celebrul ,,program de guvernare” al PSD a dres parțial euro-iobăgia din România. Parțial, fiindcă a ridicat salariul minim pe economie până la 40%, nu la 50%, din salariul mediu, așa cum ar trebui să fie în țările care aspiră la un statut semi-periferial. Dincolo de firimiturile pentru săraci, strategia PSD a fost să crească mai ales salariile bugetarilor numiți politic. Reperul salariului minim lipsește în mod tradițional din programele de guvernare neo-liberale ale PNL. Nici vorbă despre salariul minim și creșterea acestuia în Planul național de investiții și relansare economică al actualului partid de guvernământ. Care sunt șansele ca politicienii PSD, trecuți la PNL, să forțeze creșterea salariului minim? Vor avea o strategie în acest sens politicienii PNL, reveniți în barca PSD sau a Pro ROMÂNIA, pentru localele și parlamentarele din 2024? Când va fi abandonată strategia muncii ieftine din România, în condițiile creșterii constante a productivității muncii?  Răspunsul e evident. Când va înceta traseismul politic din România, adică la paștele cailor.

Traseismul politic îi anulează votantului din România opțiunea de a pedepsi un partid politic. Astfel, votul de blam devine un vot de încredere pentru traseiștii refugiați la un alt partid. Tot din cauza traseismului politic, cetățenii nu pot pune cu adevărat presiune pe un partid politic ca să performeze la guvernare. Posibilitatea bunei guvernări pentru cetățean este deci anulată de traseismul politic. Din cauza traseismului politic, partidele politice nu au presiunea reformării. De ce să-ți schimbi comportamentul politic când poți candida pe listele adversarului politic sau pe listele unui partid nou-înființat? În aceste condiții, traseismul politic generează un rezultat dramatic, anticipat încă din perioada interbelică de un gânditor uriaș: politica nu poate rezolva problemele României, dacă înțelegem prin România marea majoritate a cetățenilor. Și-atunci, ce-i de făcut?

***

Lucian Dumitrescu, cercetător în cadrul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, este absolvent de studii postdoctorale al Universității Naționale de Apărare “Carol I’’, specializarea teorii ale securității interne și internaționale. Este doctor în sociologie și doctor în filosofie al Universității București.

A predat cursuri de geopolitică și securitate în cadrul prestigiosului Master de Studii de Securitate organizat de Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea București, unde a deținut poziția de lector asociat. Domenii de interes: teorii ale securității interne și internaționale, relaţii internaţionale, filosofie politică, sociologia identităţilor colective, istoria sociologiei, antropologie politică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *