Skip to content
Politică

Tratativele pentru noul punct de trecere a frontierei cu Ungaria, în impas. Iohannis a sesizat CCR

Inquam Photos / George Calin

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat, vineri, Curtea Constituţională cu privire la Legea pentru deschiderea de către Guvernul României a tratativelor diplomatice pentru încheierea unui acord cu Republica Ungaria privind deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei Beba Veche (România) – Kubekhaza (Ungaria). Şeful statului apreciază că actul normativ contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la respectarea principiului separaţiei puterilor în stat.

Administraţia Prezidenţială a transmis, vineri, că, în data de 2 iunie 2020, Parlamentul României a transmis Preşedintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru deschiderea de către Guvernul României a tratativelor diplomatice pentru încheierea unui acord cu Republica Ungaria privind deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei Beba Veche (România) – Kubekhaza (Ungaria), scrie news.ro.

Apreciem că legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la respectarea principiului separaţiei puterilor în stat, ale art. 61 alin. (1) teza a doua, conform cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, ale art. 80 referitoare la rolul Preşedintelui României, ale art. 91 alin. (1) privind atribuţiile puterii executive în domeniul politicii externe, precum şi celor ale art. 147 alin. (4) referitoare la obligativitatea erga omnes a deciziilor Curţii Constituţionale”, afirmă preşedintele în sesizarea de neconstituţionalitate.

Preşedintele se referă la faptul că ”obiectul de reglementare îl constituie deschiderea de către Guvernul României a tratativelor diplomatice pentru încheierea unui acord cu Republica Ungaria privind deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei Beba Veche (România) – Kubekhaza (Ungaria)”.

Aşadar, prin legea criticată, Parlamentul limitează libertatea Guvernului în a-şi manifesta voinţa cu privire la o anumită problemă de politică externă. Astfel, Guvernul este obligat să-şi exercite o anumită atribuţie în condiţiile fixate de Parlament, în sensul declanşării/iniţierii unei acţiuni juridice sub forma unor discuţii oficiale, adică a unor negocieri, purtate cu scopul încheierii în viitor a unui acord separat cu Republica Ungaria care să privească deschiderea unui punct de trecere a frontierei de stat”, mai afirmă şeful statului.

Acesta detaliază motivele pentru care consideră că legea este neconstituţională:

”Potrivit art. 1 lit. b) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, prin încheierea tratatelor se înţelege succesiunea de etape care trebuie urmate, ansamblul de activităţi care trebuie desfăşurate, precum şi ansamblul de proceduri şi reguli care trebuie respectate astfel încât tratatul să intre în vigoare pentru România.

Astfel, aprobarea iniţierii negocierilor unui tratat reprezintă în sensul legii, o etapă în procedura încheierii tratatelor.

Totodată, potrivit Legii nr. 590/2003, printr-un tratat se înţelege actul juridic, indiferent de denumire sau de formă, care consemnează în scris un acord la nivel de stat, la nivel guvernamental sau la nivel departamental, având scopul de a crea, de a modifica ori de a stinge drepturi şi obligaţii juridice sau de altă natură, guvernat de dreptul internaţional public şi consemnat într-un instrument unic ori în două sau în mai multe instrumente conexe.

Potrivit art. 3 alin. (4) lit. a) din Convenţia din 27 aprilie 2004 între România şi Republica Ungară privind controlul traficului de frontieră rutier şi feroviar, ratificată de România prin Legea nr. 191/2005, Guvernele statelor contractante reglementează prin acord separat înfiinţarea sau desfiinţarea punctului de trecere a frontierei de stat, orarul de funcţionare, caracterul traficului şi modificarea acestuia.

Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile acestei Convenţii, cele două părţi semnatare pot încheia, dacă se impune, o înţelegere bilaterală, sub forma unui Acord la nivel de guvern, al cărui obiect să îl constituie, după caz, înfiinţarea/desfiinţarea punctelor de trecere a frontierei de stat dintre cele două ţări.

Or, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 590/2003 stabileşte că, pentru aprobarea iniţierii negocierilor unui tratat la nivel guvernamental, respectiv la nivel departamental, ministerul sau autoritatea administraţiei publice centrale care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) din această lege, în competenţele căruia sau căreia se află domeniul principal reglementat prin tratat, denumit/denumită în continuare instituţie iniţiatoare, elaborează un memorandum, care va fi avizat întotdeauna de către Ministerul Afacerilor Externe, precum şi de către toate ministerele în competenţele cărora se află, din punct de vedere substanţial, celelalte domenii reglementate prin tratat şi care se înaintează spre aprobare Guvernului României, acordată prin semnătura prim-ministrului. De aceea, este evident că iniţierea negocierilor este o operaţiune juridică ce se circumscrie domeniului de reglementare a actelor cu caracter infralegal.

În plus, art. 9 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României stabileşte că deschiderea de noi puncte de trecere sau închiderea temporară ori definitivă a celor existente se face prin hotărâre a Guvernului.

În conformitate cu prevederile art. 102 alin. (1) din Constituţie, Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

În ceea ce priveşte domeniul politicii externe, Constituţia României stabileşte la art. 91 alin. (1) că Parlamentul are atribuţia de a ratifica prin lege tratatele internaţionale încheiate de Preşedintele României în numele României şi negociate de Guvern, iar pentru celelalte categorii de tratate şi acorduri internaţionale, Legea fundamentală prevede că acestea se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.

Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 683/2012 a reţinut că „potrivit art. 80 din Constituţie, Preşedintele României reprezintă statul român, ceea ce înseamnă că în planul politicii externe conduce şi angajează statul. Această dispoziţie constituţională îi permite să traseze liniile viitoare pe care statul le va urma în politica sa externă, practic să îi determine orientarea în planul relaţiilor externe, ţinând cont, desigur, de interesul naţional (…). În planul politicii externe, primul-ministru are competenţa constituţională de a asigura realizarea politicii externe a ţării [art. 102 alin. (1) din Constituţie], ceea ce înseamnă că, în funcţie de orientarea stabilită de reprezentantul statului în plan extern, care este Preşedintele statului, Guvernul, prin reprezentantul său, urmează să implementeze în mod corespunzător măsurile faţă de care statul s-a angajat (…). Obiter dictum, este de observat că numai reprezentantul statului este cel care poate angaja în sfera relaţiilor externe statul ca subiect de drept internaţional public”.

Cu privire la rolul Guvernului în politica externă, jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a pronunţat în sensul că „în politica externă este unul mai degrabă tehnic, el trebuind să urmeze şi să îndeplinească obligaţiile la care România s-a angajat la nivel de stat”(Decizia nr. 683/2012).

Având în edere dispoziţiile legale prezentate mai sus, precum şi jurisprudenţa constituţională în materie, rezultă că iniţierea oricăror negocieri pe cale diplomatică, indiferent de domeniul de incidenţă al acestora, se circumscrie politicii externe a statului, aceste atribuţii aparţinând exclusiv executivului, iar orice modificare a frontierei de stat a României se poate face numai în condiţiile stabilite potrivit legii.

În ceea ce priveşte cadrul legal ce consfinţeşte înfiinţarea sau desfiinţarea punctelor de trecere a frontierei de stat dintre România şi Republica Ungaria, precizăm că Preşedintele României, prin Decretul nr. 368/2005, a supus spre ratificare Parlamentului Convenţia dintre România şi Republica Ungară privind controlul traficului de frontieră rutier şi feroviar, semnată la Bucureşti la 27 aprilie 2004, iar Parlamentul a aprobat, prin Legea nr. 191/2005, ratificarea acestei Convenţii. Drept urmare, prin emiterea Decretului sus-menţionat şi având în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (4) din înţelegerea bilaterală, Preşedintele a stabilit cadrul necesar derulării politicii externe în materia frontierei de stat cu Ungaria, în virtutea căruia orice modificare referitoare la punctele de trecere a frontierei dintre cele două state vecine se poate face numai prin acord la nivel de Guvern.

Prin urmare, din aceste motive, iniţiativa declanşării negocierilor în vederea încheierii unui tratat internaţional în numele României aparţine în mod exclusiv puterii executive şi, ca atare, nu poate fi stabilită prin lege.

În ceea ce priveşte atribuţiile puterii legislative în materia politicii externe, procedura ratificării este una care aparţine Parlamentului, prin adoptarea legilor de ratificare a tratatelor internaţionale încheiate la nivel de stat, respectiv la nivel de Guvern. Conform art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 590/2003, se supun Parlamentului, spre ratificare prin lege, tratatele la nivel de stat, oricare ar fi domeniul de reglementare al acestora, iar potrivit lit. d) a aceluiaşi articol, Parlamentul are conferită competenţa de a ratifica prin lege tratatele la nivel guvernamental care se referă la teritoriul de stat, inclusiv regimul juridic al frontierei de stat, precum şi la zonele asupra cărora România exercită drepturi suverane şi jurisdicţie.

Astfel, în ceea ce priveşte domeniul încheierii de către Guvern a tratatelor internaţionale referitoare la teritoriul de stat, rolul Parlamentului este precis determinat, acesta având atribuţia expresă a ratificării unui asemenea acord internaţional, ceea ce înseamnă că, prin această manifestare de voinţă, puterea legislativă îşi exprimă consimţământul de a deveni parte la tratatul respectiv, semnat de partea română. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 1 lit. f) din Legea nr. 590/2003, care defineşte actul ratificării ca fiind modalitatea de exprimare a consimţământului de a deveni parte la un tratat care a fost semnat de partea română, prin adoptarea unei legi de ratificare de către Parlament sau, în condiţiile legii, prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului.

Legea criticată a avut ca iniţiatori deputaţi şi senatori, al căror drept de iniţiativă legislativă, potrivit Constituţiei, este de necontestat, însă, în ceea ce priveşte politica externă a statului, învederăm că acestui tip de iniţiativă nu îi este conferită competenţa de a stabili priorităţile din planul politicii externe.

Aşadar, în planul politicii externe, Parlamentului îi este dedicată competenţa ratificării, fiind cel care, prin adoptarea legii de ratificare a tratatelor/acordurilor internaţionale, exprimă consimţământul prin care statul român îşi asumă drepturi şi obligaţii convenite prin semnarea unui tratat, însă Guvernul este cel care negociază tratatele internaţionale.

Din fişa legislativă a legii deduse controlului de constituţionalitate, aflată pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor, rezultă că Guvernul, aşa cum acesta s-a manifestat prin punctul său de vedere transmis Parlamentului asupra iniţiativei legislative în cauză, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, „intenţionează întreprinderea demersurilor uzuale, conform normelor aplicabile şi practicii curente, în vederea consultării autorităţilor competente cu privire la iniţiativa încheierii unui acord cu partea ungară în acest sens”.

De aceea, cu atât mai mult în aceste condiţii, apreciem că în acest domeniu nu se justifică un asemenea demers din partea puterii legislative. Sfera de incidenţă a reglementării, determinată în acest mod de legiuitor, dispune într-un domeniu ce intră, de fapt, în competenţa de reglementare a autorităţii executive, iar nu în cea a Parlamentului, care nu poate să legifereze „pentru deschiderea de către Guvernul României a tratativelor diplomatice pentru încheierea unui acord cu Republica Ungaria privind deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei Beba Veche (România) – Kubekhaza (Ungaria)”.

Ţinând cont de toate aceste aspecte, considerăm că instrumentul juridic prin intermediul căruia s-a impus Guvernului deschiderea tratativelor diplomatice pentru încheierea unui acord contravine Constituţiei, întrucât această reglementare constituie, în fapt, o orientare a politicii externe a statului, care însă nu poate fi impusă şi/sau realizată printr-o lege iniţiată şi adoptată de Parlament, ci reprezintă exercitarea unei competenţe constituţionale a Preşedintelui României în materia relaţiilor internaţionale, ce se poate realiza doar printr-un act care emană de la nivelul executivului.

Acţionând în acest mod, Parlamentul a nesocotit dispoziţiile art. 80 din Constituţie care stabilesc rolul Preşedintelui României în calitatea sa de titular şi iniţiator al politicii externe a statului, care este pusă în aplicare prin intermediul Guvernului, precum şi dispoziţiile art. 91 alin. (1) referitoare la atribuţiile puterii executive în domeniul politicii externe. Prin urmare, regimul oricărei acţiuni juridice ce se înscrie în domeniul politicii externe a statului nu poate fi încadrată în ipoteza iniţierii şi reglementării parlamentare, astfel încât aceasta nu poate fi impusă printr-o lege.

În ceea ce priveşte exercitarea competenţelor constituţionale în planul politicii externe, instanţa constituţională a stabilit că partajarea acestora este una pe linie verticală, fiind de principiu că un act cu caracter normativ nu poate adăuga la Constituţie şi nu poate schimba competenţe prestabilite prin Constituţie (Decizia nr. 683/2012).

De aceea, învederăm faptul că Parlamentul, acţionând în acest fel şi arogându-şi competenţa de iniţiere şi adoptare a demersului legislativ, în condiţiile, domeniul şi cu finalitatea menţionată, a acţionat ultra vires, intrând în aria de competenţă a autorităţii executive, singura cu atribuţii în domeniul sus-menţionat, ceea ce contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la respectarea principiului separaţiei puterilor în stat şi ale dispoziţiilor art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conform cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

În acest sens, este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia acceptarea ideii ca Parlamentul să îşi poată exercita competenţa de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, ar echivala cu o abatere de la prerogativele constituţionale ale acestei autorităţi consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituţie şi transformarea acesteia în autoritate publică executivă. În plus, instanţa constituţională consideră că o astfel de interpretare este contrară celor statuate în jurisprudenţa sa şi, prin urmare, în contradicţie cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, care consacră obligativitatea erga omnes a deciziilor Curţii Constituţionale” (Decizia nr. 777/2017).

În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că Legea pentru deschiderea de către Guvernul României a tratativelor diplomatice pentru încheierea unui acord cu Republica Ungaria privind deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei Beba Veche (România) – Kubekhaza (Ungaria) este neconstituţională în ansamblu”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *