Skip to content
Puterea Știrilor Video

Trecerea la alegeri locale în două tururi este nedemocratică, susțin social-democrații. Victor Negrescu: Pentru PNL nu mai are importanță Comisia de la Veneția?

caleaeuropeana.ro

Invitat la ”Puterea Știrilor”, vicepreședintele PSD, Victor Negrescu, a declarat că organizarea alegerilor locale într-un singur tur, așa cum este acum, a fost ideea fostului PDL, care a fost asimilat ulterior de PNL, deci este, practic, o idee a liberalilor. În plus, a adăugat Negrescu, intenția PNL de a schimba regula în timpul jocului, adică trecerea la alegerile locale în două tururi de scrutin, s-ar lovi de deciziile CCR și Comisiei de la Veneția.

„În primul rând, acest mecanism a fost introdus de PDL, care acum sunt în PNL. Ei au venit cu ideea asta, a votului într-un singur tur. Au ținut foarte mult la chestiunea aceasta, iar acum vor să o schimbe. Să nu uităm că avem o recomandare a Comisiei de la Veneția, care precizează că nu ar trebui să schimbăm legea când avem mai puțin de un an până la alegeri, plus o decizie a Curții Constituționale care spune același lucru. Pentru PNL, Comisia de la Veneția nu mai are importanță? Mi-ar face plăcere ca peneliștii să respecte ceea ce au spus înainte să ajungă în aceste funcții importante” , a spus, la „Puterea Știrilor”, vicepreședintele PSD, Victor Negrescu.

Social-democratul precizează că ar trebui respectat principiul democratic de a nu schimba regulile în timpul jocului, pentru că organizarea alegerilor în două tururi le-ar primite partidelor de dreapta să se asocieze, pentru a reuși astfel să învingă candidații PSD.

„În cel de-al doilea tur, USR, PNL, PMP și alte partidulețe de dreapta, nu sunt capabile să vină cu candidați capabili să adune suficiente voturi, astfel încât să câștige primăriile și consiliile județene la următoarele alegeri locale, de aceea acum provoacă alegerile în două tururi. Și noi am fi putut schimba modul în care alegem europarlamentarii, o puteam face pe regiuni, sau, diaspora putea avea un europarlamentar, așadar se pot face tot felul de trucuri de acest gen, dar asta nu înseamnă democrație, să schimbi regulile pentru tine și interesul tău electoral”, spune Victor Negrescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *