Skip to content
Coronavirus

Trei angajaţi ai ISU Galaţi, confirmaţi cu coronavirus

iDevice.ro
" "

Trei angajaţi din cadrul ISU Galaţi au fost confirmaţi cu Covid-19, fiind vorba de cadre care îşi desfăşoară activitatea în plan operativ. Pentru fiecare caz în parte, au fost luate măsuri de protecţie, conform protocoalelor medicale, transmite Prefectura Galaţi.

După primirea rezultatului care indica infectarea, s-a procedat la informarea structurilor ierarhice şi a Direcţiei de Sănătate Publică, pentru prelevarea imediată de probe pentru toţi contacţii, ancheta epidemiologică fiind în desfăşurare. Totodată, au fost dispuse măsuri pentru izolarea acestora la domiciliu, fiind monitorizate telefonic„, transmite Prefectura Galaţi.

" "
" "

Instituţia menţionează că, de la începutul perioadei care a determinat adoptarea de măsuri speciale pentru protecţia personalului, la nivelul tuturor structurilor din subordinea ISU Galaţi au fost luate măsuri pentru dezinfecţia şi igienizarea spaţiilor, precum şi a suprafeţelor care sunt atinse frecvent.

Manifestăm o precupare deosebită pentru protejarea personalului propriu, cu accent pe verificarea modului de respectare a procedurilor pentru cazurile cu suspiciune sau confirmate Covid-19, în ceea ce priveşte echiparea corespunzătoare a personalului şi decontaminarea după fiecare intervenţie, atât a personalului, cât şi a tehnicii de intervenţie„, a mai transmis Prefectura Galaţi.

În judeţul Galaţi sunt 204 cazuri de coronavirus şi 14 persoane decedate, relatează news.ro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *