Președintele SUA, Joe Biden a ținut noaptea trecută celebrul discurs anual despre Starea Uniunii. Acesta a vorbit despre rivalul său din cursa prezidențială, Donald Trump, situația economică din SUA și atuurile democraților. În mare parte discursul a fost unul de campanie, ținând cont că în noiembrie vom avea alegerile prezidențiale peste Ocean. De aceea, Biden și-a început discursul cu Trump și l-a terminat tot cu Trump. Iată care au fost principalele trei teme abordate de Biden în discursul său.
Numele lui Trump nu a fost rostit
Joe Biden și-a început discursul vorbim despre „predecesorul meu”. Acesta s-a referit de multe ori la Donald Trump, dar nu i-a pomenit numele, etichetându-l în schimb drept „predecesorul meu”.
Președintele SUA a citat comentariile lui Donald Trump care îl încuraja pe Vladimir Putin, să facă „ce naiba vrea” în Europa, referindu-se la statele NATO care nu acordă încă 3% din PIB pe cheltuieli militare. Biden a amintit și despre episodul de la Capitoliu, din 6 ianuarie 2021, episod pentru care Donald Trump este cercetat penal în SUA. De asemena, Biden a vorbit și despre eșecul lui Trump în a gestiona pandemia de coronavirus.
Într-adevăr, o mare parte din discursul lui Joe Biden a fost despre Donald Trump, semn că președintele este în campanie electorală și nu a dorit să rateze un moment oportun – ținând cont că discursul este în general vizualizat de milioane de americani – pentru a puncta împotriva rivalului său.
Biden a vorbit despre economie
Deși în America mulți indicatori economici cheie sunt în creștere, iar țara a reușit să evite inflația record cu care s-a confruntat Europa după invazia Ucrainei, majoritatea americanilor continuă să spună în sondajele de opinie că țara lor se îndreaptă spre o direcție greșită din punct de vedere economic și nu au încredere în măsurile economice luate de Biden. Cauza este legată și de valul de dezinformări cu care se confruntă societatea americană.
Biden s-a referit în discursul său și la economie. Acesta a spus că „încrederea consumatorilor este în creștere” și că inflația este în scădere. Acesta i-a îndemnat pe americani să-și „amintească” de anul 2020 și să compare situația din prezent cu cea de atunci, când America se confrunta cu probleme economice pe fondul pandemiei de coronavirs.. „Am moștenit o economie care era pe marginea prăpastiei”, a spus Biden.
Biden a numit redresarea economică drept „cea mai importantă poveste care nu a fost spusă niciodată”.
Pe ce mizează democrații la alegerile prezidențiale
Biden a lăsat să se înțeleagă care va fi principala temă pe care o vor aborda democrații la alegerile prezidențiale din noiembrie – avortul. Tema aceasta a polarizat deja masiv publicul american după decizia istorică a Curții Supreme de a anula dreptul constituțional la avort, deschizând calea pentru o mulțime de state conservatoare să interzică avortul.
Biden a spus că în 2024 „femeile își vor arăta puterea”, făcând o trimitere directă la chestiunea avortului. „Vom câștiga din nou în 2024″, a spus el, din cauza avortului.
Biden a atacat decizia Curții Supreme, întrebându-se retoric „Ce libertăți veți lua în continuare?”. Realitatea, deocamdată, este că democrații se află mai degrabă în defensivă pe chestiunea avortului. Președintele SUA nu poate face mare lucru pentru a întoarce decizia Curții Supreme, motiv pentru care promisiunea lui Biden de a „restaura” cazul Roe v. Wade pare a fi goală de conținut. Cu toate acestea, democrații vor încerca să mizeze pe această temă la alegerile prezidențiale pentru a-și consolida voturile în statele cheie.
Autor
-
Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News