Trei din patru români susțin creșterea cheltuielilor pentru Apărare

Sursa Foto: Armata României

Peste 75% dintre români susțin creșterea cheltuielilor pentru Apărare, în contextul războiului din Ucraina și al intensificării amenințărilor la adresa securității regionale, relevă cel mai recent sondaj realizat de INSCOP Research la comanda Confederației Patronale Concordia.

„Este cel mai mare sprijin acordat de români pentru creșterea cheltuielilor militare din ultimele decenii”, a declarat Remus Ștefureac, directorul INSCOP, subliniind că opinia publică reacționează ferm în fața pericolelor generate de agresiunea rusă și de posibilele mutări strategice în cadrul NATO.

Întrebați dacă România ar trebui să crească bugetul Apărării pentru a-și putea apăra suveranitatea în eventualitatea unei agresiuni militare, 76,2% dintre respondenți au răspuns afirmativ. Doar 21,1% se opun acestei perspective, în timp ce 2,7% nu au avut o opinie.

Totodată, 77,1% dintre români consideră că retragerea trupelor NATO din estul Europei ar reprezenta un risc major pentru securitatea națională. Doar 20,3% văd această retragere ca fiind lipsită de pericole, iar 2,6% nu știu sau nu au răspuns.

Sondajul mai arată că abordările pro-ruse din politica românească se bucură de un sprijin minoritar, la fel ca și curentele care propun restrângerea capacității de apărare a țării.

Metodologie: Cercetarea a fost realizată în perioada 13-17 martie 2025, pe un eșantion de 1000 de persoane, prin metoda CATI (interviuri telefonice). Marja de eroare este de ±3,1%, la un nivel de încredere de 95%.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: