Trei grupuri de extremă dreapta vor funcţiona în Parlamentul European, în urma alegerilor din iunie, faţă de unul, cât a avut legislativul precedent.
Trei grupuri de extremă dreapta vor funcţiona în Parlamentul European, în urma alegerilor din iunie, faţă de unul, cât a avut legislativul precedent. Parlamentarii acestora sunt împotriva numirii Ursulei von der Leyen pentru al doilea mandat în fruntea Comisiei Europene şi se vor putea pronunţa la votul stabilit săptămâna viitoare, în sesiunea plenară de la Strasbourg.
Corespondentul RRA Bogdan Isopescu ştie configuraţia extremelor: ”Ultimul grup de extremă dreapta a fost anunţat oficial şi poartă numele Europa Naţiunilor Suverane. Acesta a fost format în jurul partidului Alternativa pentru Germania, are 25 de europarlamentari din opt state membre, astfel că depăşeşte condiţiile minime pentru înfiinţarea unui grup nou.
Cel de-al doilea grup, Patrioţi pentru Europa, era oficializat la începutul săptămânii şi are în centru partidul premierului maghiar Viktor Orbán şi pe francezii din Adunarea Naţională condusă de Marine Le Pen. Acest grup a absorbit practic vechiul grup europarlamentar de extremă dreapta Identitate şi Democraţie şi are în acest moment 84 de parlamentari, ceea ce înseamnă că este cea de-a treia forţă politică în legislativul comunitar.
În fine, cel de-al treilea grup de extremă dreaptă este cel al Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, singurul care a supravieţuit la trecerea dintre legislaturi. Este considerat un grup de dreapta mai moderat decât celelalte două şi are în centrul său pe Giorgia Meloni, premierul italian.”
Dacă Ursula von der Leyen nu strânge numărul de voturi necesar, săptămâna viitoare, în Parlamentul European, statele membre trebuie să vină cu o altă propunere de şef al executivului european./editor Florin Lepadatu/
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News