Trei hackeri pro-ruşi, arestaţi în Spania din cauza atacurilor cibernetice în scopuri teroriste

Sursa foto: Pexels

Poliţia spaniolă a anunţat sâmbătă arestarea a trei persoane acuzate că au participat la atacuri cibernetice ale unui grup pro-rus de hackeri care au ţintit instituţii publice şi sectoare strategice din Spania şi alte ţări membre ale NATO.

Aceste atacuri cibernetice au vizat ţări care susţin Ucraina în războiul cu Rusia, transmite AFP.

Doi dintre suspecţi au fost arestaţi în oraşele Huelva şi Sevilla, în sudul Spaniei, în timp ce al treilea a fost arestat în Insulele Baleare, se arată într-un comunicat al Gărzii Civile spaniole.

Aceştia sunt acuzaţi de „infracţiuni cibernetice în scop terorist” în urma unei serii de atacuri de tip „denial of service” (DDoS), care blochează website-urile sau resursele de reţea inundându-le cu un număr mare de accesări.

Atacurile au fost „organizate de grupul de hackeri legat de Rusia numit NoName057(16)”, a precizat Garda Civilă spaniolă, fără a oferi detalii despre ţintele atacurilor cibernetice sau impactul acestora.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: