Trei români din patru îşi vor petrece acasă vacanţa de iarnă (sondaj)

Craciun
Sursa foto: cpam.md

Aproximativ 73% dintre români susţin că nu vor pleca deloc în concediu în această iarnă, iar dintre cei care o vor face aproape 11,5% îşi vor petrece vacanţa de iarnă în România, la munte, 7,5% vor petrece la rude/la ţară, peste 6% pe litoralul românesc şi numai 2,6% o vor petrece în străinătate, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro.

Dintre cei care îşi vor petrece concediul în străinătate, circa 22% spun că vor merge în Turcia, aproape 16% au ales Spania, 12,5% – Grecia, câte 10% vor petrece sărbătorile în Bulgaria şi Italia iar peste 6% în Egipt. Printre alte destinaţii de vacanţă se numără, Norvegia, Anglia şi Brazilia.

La întrebarea ”Câte zile îţi permiţi să mergi în vacanţă în această iarnă?”, peste 68% dintre cei care au răspuns sondajului am menţionat că vor merge 3 – 4 zile anul acesta în vacanţă, peste 20% spun că au ales să petreacă 7 zile de vacanţă, circa 8% vor merge în vacanţă 10 zile şi numai 2% vor petrece două săptămâni sau mai mult în vacanţă, relevă datele obţinute de CEC Bank.

Când vine vorba despre bugetul alocat anul acesta pentru vacanţa de iarnă, aproximativ 80% dintre respondenţi au menţionat că vor aloca sub 1.000 lei, peste 11% au răspuns între 1.000 – 2.000 lei, 6,5% vor aloca între 2.000 – 4.000 lei, iar aproape 4% intenţionează să cheltuiască peste 4.000 lei.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: