Skip to content
Opinii & Analize

Trei semnale că Nicușor Dan pierde alegerile. Ultima șansă e chiar epidemia de coronavirus

Cu nouă zile înainte de alegerile locale, bucureștenii au aflat dintr-o înregistrare audio despre raporturile dintre Nicușor Dan și Mihai Mitrache, ultimul aflându-se într-un litigiu cu Primăria Sectorului 4. Înregistrarea în discuție e lebăda neagră apărută în campania lui Nicușor Dan pentru câștigarea Capitalei. O lebădă neagră care l-a basculat pe Dan de pe un trend ușor ascendent pe unul ușor descendent. Sunt cel puțin trei semnale care demonstrează că trendul pierzător pe care s-a încris Dan se va consolida în ultima săptămână de campanie. Să le vedem!

Traian Băsescu iese la joc în maniera care l-a consacrat. Pe 12 septembrie, adică la jumătatea campaniei electorale pentru București, Traian Băsescu a organizat prima conferință de presă.  De ce atât de târziu? ,,V-am lăsat să citiți programul” a argumentat fostul președinte. Absența unui partener de dialog a fost un alt motiv invocat de acesta. Motivul pentru care Traian Băsescu a ieșit la joc atât de târziu a fost acela de a nu compromite șansele lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei. Stând la cutie și abținându-se de la discursul populist care l-a făcut de două ori președinte, Traian Băsescu l-a protejat pe Nicușor Dan. Mai multe sondaje de opinie au demonstrat că Traian Băsescu lua de fapt din voturile ,,dreptei”. De regulă asta face discursul anti-PSD și anti-Firea. Exploatează emoțiile publicului de ,,dreapta” și pe cele ale nehotărâților. În realitate, non-combatul lui Traian Băsescu din prima jumătatea a campaniei  nu l-a protejat pe Dan. Băsescu și-a apărat propriile interese și pe cele ale PMP, negociate cu PNL pentru administrația din București și din țară. Problema lui Dan nu e că Băsescu a revenit în campanie. Problema lui Dan e că Băsescu a reintrat în joc în maniera populist-demolatoare cu care a câștigat două campanii prezidențiale.  La început de campanie, Traian Băsescu anunța că se va abține de la atacurile împotriva adversarilor politici și că se va concentra pe prezentarea unor proiecte administrative. Dar la jumătatea săptămânii trecute, Traian Băsescu a redevenit Traian Băsescu. A început să-și toace adversarii politici, dar în mod inegal. După ce a făcut-o ,,precupeață” și ,,profund coruptă” pe Gabriela Firea, tirul lui Traian Băsescu s-a concentrat asupra lui Nicușor Dan. L-a acuzat direct pe acesta de trafic de influență, faptă pentru care nepotul Dragoș Băsescu a stat trei ani în închisoare. Mai  mult decât atât, Traian Băsescu l-a somat pe Nicușor Dan să dezvăluie o presupusă înțelegere dintre acesta și directorul One United Properties, care a derulat proiectul imobiliar One Floreasca City, din zona fostei platforme industriale Automatica din București. Prin intermediul unui proces intentat de Asociația Salvați Bucureștiul și Asociația SOS București, proces abadonat între timp, Nicușor Dan a încercat să blocheze acest proiect imobiliar. Prin ricoșeu, Băsescu re-acredita ideea că acțiunile lui Dan de salvare a Bucureștiului erau de fapt acțiuni derulate în scop personal.  În plus, Traian Băsescu a început să folosească din ce în ce mai des sintagma Nicușor Ban. E o reprezentare care nu-i va aduce neapărat voturi lui Băsescu. Dar din cauza acestei etichete, Nicușor Dan va pierde sigur voturi.

Nicușor Dan a fost abandonat de nume grele ale ,,propagandei de dreapta”. Faptul că Nicușor Dan e pulverizat zilnic de Antena 3 și România TV nu e o noutate. E deja un fapt banal, firesc. Un fapt extraordinar e însă acela că două nume importante, care scriu de regulă în favoarea ,,dreptei” din România, l-au lăsat din brațe pe Nicușor Dan după apariția înregistrării lui Zărescu. E vorba despre Cristian Tudor Popescu și de Ioana Dogioiu. Într-o critică cu amortizorul montat, CTP-ul nu se pronunță în privința legalității sau ilegalității intervenției făcute de Dan pentru Mitrache. Constată însă că Nicușor Dan e imoral în campanie. Și că, din această cauză, e incapabil să observe și să rezolve prioritățile Capitalei. În ,,încadrarea” utilizată de Ioana Dogioiu, Nicușor Dan este asociat cu Cristian Popescu Piedone, fostul primar ,,care a fost condamnat în primă instanță pentru autorizațiile de la Colectiv”, și cu un ,,interlop”. Nu e tocmai o asociere aducătoare de voturi pentru Nicușor Dan. Dimpotrivă! Pentru potențialii votanți ai lui Dan, nu e deloc clar cum un candidat care a luptat pe baricadele ,,statului de drept” poate să elimine ,,corupția” din Primăria Capitalei prin asocierea cu un ,,interlop”. Și aici este problema majoră a lui Nicușor Dan! Înregistrarea realizată de Cristian Zărescu a avariat puternic profilul anti-sistem al lui Nicușor Dan. Un profil oricum erodat de asocierea cu USR, cu Parlamentul României și, mai nou, cu PNL. Drept urmare, atât propriii votanți cât și nehotărâții încep să aibă dificultăți serioase în a-l deosebi pe Nicușor Dan de principalii săi contra-candidați, Gabriela Firea și Traian Băsescu.

Nicușor Dan a fost abandonat de PNL. Că Nicușor Dan nu a fost până acum integrat deplin în PNL nu e o noutate. Probabil că strategia a fost aceea de a păstra ceva din aura anti-sistem pe care Nicușor Dan a afișat-o la scrutinurile din 2012 și 2016, când candida din partea societății civile. Astfel de candidați sunt mai digerabili pentru publicul bucureștean, cu înclinații preponderent de dreapta sau anti-sistemice. Stânga a câștigat Bucureștiul doar pe fondul gafelor majore făcute de administrațiile de ,,dreapta”. După apariția înregistrării lui Zărescu, singura reacție din PNL a venit de la Daniel Fenechiu. Acesta a afirmat că Nicușor Dan are de răspuns la întrebări în partid și că ,,dacă nu exista înregistrarea, era mai bine”. Reacția e în cel mai bun caz neutră, dacă nu chiar de respingere. Declarații de susținere pentru Nicușor Dan au venit de la Dacian Cioloș și Vlad Voiculescu, dar nu și de la personalități din PNL. Cumva era de așteptat ca un partid care luptă pentru ,,statul de drept” din România să nu-l susțină pe Dan după apariția poveștii cu Mitrache. Însă același partid îl susținea deunăzi, de la vlădică până la opincă, pe ministrul Bode, care respectase ,,statul de drept” provocând un accident de circulație pe contrasens. E limpede că fracturile din PNL nu îi sunt favorabile în acest moment lui Nicușor Dan. Iar fără să aibă partidul grupat în spatele său, șansele lui Nicușor Dan se împuținează vizibil în competiția cu o Gabriela Firea susținută de numele grele din PSD.

Sunt totuși câțiva factori care pot ajuta in extremis candidatura lui Nicușor Dan. Este vorba de prezența mare la vot, regruparea PNL în jurul său, o prestație bună în eventuala confruntare cu Gabriela Firea de săptămâna aceasta, precum și apariția de dezvăluiri compromițătoare despe contra-candidații săi. Eventualele dezvăluiri compromițătoare apărute cu mai puțin de o săptămână înainte de ziua votului sunt deja un pic tardive. Publicul nu mai are suficient timp ca să le digere. Într-o confruntare cu un fost om de televiziune, un fost profesor de matematică pornește cu șansa a doua. Dacă și cum va strânge PNL rândurile în jurul lui Nicușor Dan rămâne de văzut. E limpede că anumite personalități din PNL doresc să domine partidul, motiv pentru care regruparea PNL în jurul lui Nicușor Dan se va lovi de o serie de orgolii politice. Aparent, cea mai solidă garanție pentru o victorie a lui Nicușor Dan rămâne prezența mare la vot a unui public preponderent anti-sistem sau de dreapta. Dar aici intervine o altă problemă majoră pentru Nicușor Dan. El era singura ,,prospătură” cu șanse din meniul electoral oferit bucureștenilor pentru localele din 2020. Evenimente mai noi și mai vechi au demonstrat că ,,prospătura” Nicușor Dan s-a cam învechit. Și-atunci care sunt șansele ca la localele din București prezența la urne să fie una în jur de 40%, o prezență care ar avantaja candidatura lui Nicușor Dan? Șansele sunt din ce în ce mai mici. De aici, paradoxul. Ultima șansă a lui Dan este tocmai epidemia de coronavirus. Din cauza căreia votanții tradiționali ai PSD ar putea rămâne acasă în ziua votului.

***

Lucian Dumitrescu, cercetător în cadrul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, este absolvent de studii postdoctorale al Universității Naționale de Apărare “Carol I’’, specializarea teorii ale securității interne și internaționale. Este doctor în sociologie și doctor în filosofie al Universității București.

A predat cursuri de geopolitică și securitate în cadrul prestigiosului Master de Studii de Securitate organizat de Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea București, unde a deținut poziția de lector asociat. Domenii de interes: teorii ale securității interne și internaționale, relaţii internaţionale, filosofie politică, sociologia identităţilor colective, istoria sociologiei, antropologie politică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *