Skip to content
Coronavirus

Treizeci de state europene au impus restricţii pentru călătoriile neesenţiale din afara Europei

facebook European Commission

Treizeci de state europene au implementat restricţii severe privind călătoriile neesenţiale din afara Europei, acţiune recomandată de Comisia Europeană săptămâna trecută, în condiţiile în care continentul încearcă să stăvilească pandemia noului tip de coronavirus, informează marţi dpa, citată de agerpres.

Toate ţările Uniunii Europene exceptând Irlanda precum şi patru ţări non-UE care fac parte din Spaţiul Schengen de liberă circulaţie au suspendat călătoriile neesenţiale din afara blocului, a anunţat un purtător de cuvânt al executivului UE.

 

Irlanda nu s-a raliat acestui grup pentru că este parte a acordului comun privind călătoriile cu Regatul Unit al Marii Britanii, care nu mai este membră a UE.

Interdicţia de intrare, care prevede excepţii pentru cetăţenii UE ce se întorc acasă, pentru rezidenţii pe termen lung ai blocului comunitar şi pentru pasagerii în tranzit, va rămâne în vigoare timp de 30 de zile, însă ar putea fi prelungită dacă va fi necesar.

Liderii ţărilor din UE au semnat planul la 17 martie, Franţa şi Germania punând prevederile acestuia imediat în aplicare.

Împuternicirea de a implementa sau ridica restricţiile se află în mâinile guvernelor naţionale, a spus marţi purtătorul de cuvânt Adalbert Jahnz.

Paisprezece ţări din UE sau din Spaţiul Schengen au notificat de asemenea Comisia Europeană că vor aplica restricţiile la frontierele interne din cadrul grupului ţărilor europene, potrivit lui Jahnz.
Acest lucru contravine regulilor normale de frontiere deschise şi a dus de asemenea în ultimele zile la uriaşe cozi la câteva dintre frontierele interne ale UE.

Situaţia a început să se amelioreze, a dat asigurări marţi purtătoarea de cuvânt a Comisiei, Sonya Gospodinova, chiar dacă dificultăţile persistă.

Multe ţări europene îşi sfătuiesc cetăţenii pe cât posibil să nu se deplaseze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *