Skip to content
Societate

Tribunalul Bucureşti a pronunțat sentințele în Dosarul Colectiv: Piedone, condamnat la 8 ani și jumătate de închisoare. Patronii clubului, 11 ani și 8 luni

www.monitorulexpres.ro

Tribunalul București a pronunțat luni prima decizie pe dosarul Colectiv! Astfel, fostul primar de la Sectorul 4, Cristian Popescu Piedone, a fost condamnat la 8 ani și jumătate de închisoare. Cei trei patroni ai clubului bucureștean în care a avut loc tragedia din 30 octombrie 2015 au fost condamnați fiecare la câte 11 ani și 8 luni.

Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată.

Cât privește, cele trei funcționare din primărie care erau inculpate în dosar, două dintre acestea au primit 7 ani, în timp ce a trei a fost condamnată la 8 ani de închisoare.

Antonina Radu, angajată la ISU și fostul pompier care a mers în clubul Colectiv în control, a primit 9 ani și 2 luni de închisoare pentru abuz în serviciu. Aceeși pedeapsă a primit-o și Maftei Petrică, al doilea angajat ISU din dosar.

Rudele victimelor din Colectiv au primit, în urma deciziei, daune morale și materiale de câteva zeci de milioane de euro.

De asemenea, judecătorul a decis o amendă penală pentru firma Colectiv de 2,35 milioane lei, cât și pentru firma care s-a ocupat de focul de artificii.

Procurorii au cerut pedeapsă cu închisoarea orientată spre maxim pentru Antonina Radu şi Petrică George Matei, cei doi angajați ISU care ar fi ignorat, la verificări, neregulile din clubul Colectiv. Ei sunt acuzați de abuz în serviciu, uzurpare de calităţi oficiale şi exercitare necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu, pentru care pot ajunge până la maximum 14 ani în închisoare. În ultimul cuvânt pe care l-au luat în sală, angajaţii ISU au cerut achitarea, spunând că nu au nicio legătură cu faptele de care sunt acuzaţi. La fel a procedat și fostul primar Cristian Popescu Piedone, pentru care procurorii au cerut tot pedeapsă cu executare de până la 15 ani. Cei trei patroni ai clubului Colectiv, Costin Mincu, Alin Tănăsescu şi Cătălin Gancea, ar putea face până la 10 ani de închisoare.

————————-

Tribunalul Bucureşti ar putea pronunţa luni sentinţa în dosarul Colectiv, în care sunt judecaţi, printre alţii, fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone şi patronii clubului, potrivit Agerpres.

Iniţial, instanţa stabilise ca termen pentru a se pronunţa în dosar data de 9 decembrie, însă a decis să amâne luarea unei decizii cu încă o săptămână.

Decizia nu va fi definitivă.

Dosarul a fost trimis în instanţă în aprilie 2016, iniţial la Judecătoria Sectorului 4, procesul fiind apoi mutat la Tribunalul Bucureşti. La dosarul principal au fost ataşate alte două dosare întocmite de DNA.

Doi ani, procesul a fost blocat pe chestiuni de procedură, iar judecătorul desemnat iniţial să se ocupe de acest caz a ieşit la pensie, fiind înlocuit în octombrie 2018 de Mihai Bălănescu. Noul judecător a promis că va grăbi soluţionarea dosarului şi a reuşit într-un an să audieze sute de martori şi victime.

La terminarea procesului, procurorii au cerut condamnarea celor trei patroni ai clubului Colectiv – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu – la câte 12 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Procurorii au mai solicitat ca Daniela Niţă – patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists – să fie condamnată la 14 ani şi 6 luni închisoare, iar pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise – la câte 12 ani şi 10 luni închisoare. De asemenea, Cristian Niţă să fie condamnat la cinci ani închisoare pentru tăinuirea unor probe.

De asemenea, reprezentanţii Parchetului au cerut aplicarea unor amenzi maxime pentru SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, acuzate de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Procurorii au mai cerut condamnarea fostului primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone la 15 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv. Aceeaşi pedeapsă a fost cerută pentru trei funcţionari din Primărie – Aurelia Iofciu (şef al Serviciului autorizări comerciale), Larisa Luminiţa Ganea (consilier superior), Ramona Sandra Moţoc (referent superior).

În plus, DNA a solicitat ca cei doi pompieri implicaţi în acest caz, Antonina Radu şi George Matei, să fie condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi uzurpare de calităţi oficiale, urmând ca pedepsele să fie orientate spre maximum prevăzut de legea penală, care este de 15 ani.

Părţile civile din dosar – familiilor celor decedaţi, dar şi persoanele rănite – au solicitat ca inculpaţii să plătească, în solidar cu instituţii publice, printre care şi Primăria sectorului 4, despăgubiri uriaşe, care se ridică la sute de milioane de euro.

*** În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că patronii Colectiv „au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecinţa producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015”.

Anchetatorii mai arată că patronii Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu „nu au asigurat cadrul organizatoric şi mijloacele necesare securităţii şi sănătăţii în muncă, nu au luat măsuri pentru evacuarea personalului şi a clienţilor prin asigurarea unui număr de căi de ieşire suficient şi prevăzut de lege, marcate şi dotate corespunzător, şi nu au stabilit clauze privind sănătatea şi securitatea în muncă cu prezentarea riscurilor specifice pentru securitatea şi sănătatea în muncă în cadrul clubului la încheierea contractului de prestări servicii dintre SC Club Colectiv SRL şi SC Digidream Multimedia SRL”.

Fostul primar Cristian Popescu-Piedone este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale Sectorului 4.

Potrivit procurorilor, infracţiunea de abuz în serviciu constă în eliberarea acordurilor şi autorizaţiilor de funcţionare pentru două societăţi comerciale într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispoziţiile privind controlul după emiterea autorizaţiilor.

Potrivit DNA, în perioada septembrie 2014 – 30 octombrie 2015, cei doi ofiţeri ISU – Antonina Radu şi George Matei -, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu bună ştiinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce decurgeau din conţinutul prevederilor legale privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor, deşi au luat cunoştinţă şi au constatat că acel club din Bucureşti (care până la data de 6 octombrie 2014 a funcţionat ca persoană juridică SC Music Hall SRL Bucureşti, iar după această dată ca persoană juridică SC Colectiv Club SRL Bucureşti) desfăşura activităţi specifice fără a deţine aviz/autorizaţie de securitate la incendiu.

Procurorii au reţinut că cei doi au permis funcţionarea în continuare a societăţii în condiţiile constatate şi nu au întreprins nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, fiind astfel cauzată vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice prin permanenta punere în pericol a vieţii, sănătăţii, integrităţii corporale a acestora şi a angajaţilor care s-au aflat în incinta clubului Colectiv în perioada septembrie 2014 – 30 octombrie 2015, dar şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Anchetatorii arată că, deşi au făcut mai multe deplasări la clubul Colectiv, Antonina Radu şi George Matei nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej, şi nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca această societate să fie luată în evidenţă de către ISU Bucureşti pentru că funcţiona fără aviz/autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *