Skip to content
Politică

Tribunalul Bucureşti: Este aşteptată sentinţa în dosarul lui Valeriu Zgonea

alba24.ro

Tribunalul Bucureşti ar putea pronunţa luni sentinţa în dosarul în care fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea este judecat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, potrivit agerpres.

La ultimul termen al procesului, din 20 ianuarie, un procuror de la DNA a cerut ca Zgonea să fie condamnat la o pedeapsă orientată spre mediu, cu circumstanţe agravante.

În ultimul cuvânt în faţa instanţei, Valeriu Zgonea a spus că este nevinovat şi a cerut să fie achitat.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada iulie 2012 – aprilie 2013, când îndeplinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi era vicepreşedinte al PSD, Zgonea a acceptat promisiunea făcută de Dumitru Dobrică, consilier judeţean în Buzău, privind primirea de foloase necuvenite, în schimbul numirii fiicei acestuia într-o importantă funcţie publică.

Ulterior, arată procurorii, Zgonea a primit de la Dobrică foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna.

Astfel, Dobrică ar fi plătit în 2013 o excursie la Viena şi bilete la concerte pentru Zgonea.

Conform DNA, la data de 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Valeriu Zgonea, fiica lui Dobrică a fost numită în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informaţională, deşi nu avea pregătire de specialitate în domeniu. Apoi, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea, fiica lui Dobrică şi-a păstrat funcţia la nivelul administraţiei publice centrale, fiind numită, la data de 23 ianuarie 2014, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Dumitru Dobrică a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA, care nu a fost acceptat de către judecători.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *