Skip to content
Politică

Triculescu a numit doi penali în conducerea ANAF

Profit.ro

Avocatul Marius Stăncescu şi fostul şef al Direcţiei de Sănătate Publică Olt Andrei Iordache au fost numiţi de noul preşedinte al ANAF, Mihaela Triculescu, în postul de consilier, respectiv şef de cabinet.

Cei doi au confirmat informația.

Iordache este un apropiat al noii şefe a ANAF, presa relatând că Darius Vâlcov, cel care ar fi susţinut numirea lui Triculescu în funcţie, a cunoscut-o pe aceasta chiar prin intermediul lui Iordache.

Cei doi au avut în trecut probleme cu justiţia, anunță Profit.ro.

Iordache a intrat în politică la începutul anilor 2000, alegând PNL, iar în campania pentru alegerile locale, într-una din acţiunile sale electorale, îi flutura, în cadrul unei conferinţe de presă, lui Darius Vâlcov (la acel moment şeful PDL Olt) o pereche de cătuşe, ameninţând că va avea probleme cu legea, pe şeful PSD Olt de atunci, fostul vicepremier Paul Stănescu, numindu-l ”şeful mafiei locale PSD“.

Ulterior, Iordache a schimbat tabăra şi, susţinut de Darius Vâlcov, proaspăt ajuns şi el în PSD, a fost numit manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, intrat tot în acei ani, din administrarea Ministerului Sănătăţii, în cea a Consiliului Judeţean Olt. Din funcţia de manager al spitalului slătinean a fost schimbat în ianuarie 2016, după patru ani, la acel moment Iordache organizând o conferinţă de presă în care a vorbit despre presupusele sale legături cu Darius Vâlcov, relatează sursa citată.

În 2015, Darius Vâlcov, care la acel moment ocupa funcţia de ministru al Finanţelor, fusese reţinut de procurorii DNA. Andrei Iordache a păstrat relaţia cu actualul consilier al prim-ministrului, presa relatând recent că noua şefă a ANAF, Mihaela Triculescu, i-ar fi fost prezentată lui Vâlcov de către acesta.

În 2013, Iordache a fost arestat sub acuzaţia că ar fi ajutat la măsluirea unor probe de sânge. La rândul său, Marius Stăncescu a fost condamnat în 2014 la 3 ani cu suspendare, acuzat fiind într-un dosar de trafic de influenţă şi fals în înscrisuri.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *