Fostul preşedinte american Donald Trump a acceptat oficial nominalizarea partidului său pentru funcţia de preşedinte, pentru a treia oară, la Convenţia Naţională Republicană din Milwaukee, scrie CNN. ”Accept cu mândrie nominalizarea pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite”, a afirmat el. Trump a relatat tentativa de asasinat de sâmbăta trecută, susţinând: ”Nu ar fi trebuit să fiu aici în seara asta”. El a reclamat ”vânătorile de vrăjitoare partizane” democraţilor şi a făcut o serie de informaţii false sau înşelătoare. Trump a menţionat, în discursul său, numele lui Biden, dar a afirmat că o va face o singură dată.
”Dacă aţi lua zece dintre cei mai răi preşedinţi din istoria Statelor Unite, gândiţi-vă, cei mai răi zece, i-aţi aduna, ei nu ar fi provocat răul pe care Biden l-a făcut”, a declarat Trump.
”Voi folosi acest termen doar o dată, Biden, nu voi mai folosi numele, doar o dată”, a susţinut el.
“Dacă democraţii vor să unifice ţara, ar trebui să renunţe la aceste vânători de vrăjitoare partizane, care se desfăşoară de aproximativ opt ani, şi ar trebui să facă asta fără întârziere şi ar trebui să permită desfăşurarea unor alegeri demne de poporul nostru. Le vom câştiga oricum”, a afirmat el.
El a adăugat că Partidul Democrat ”ar trebui să înceteze imediat să înarmeze sistemul de justiţie şi să îşi eticheteze oponentul politic ca un inamic al democraţiei”.
El a menţionat şi citaţiile pe care membri ai familiei sale le primesc de la Congres.
CNN notează că Trump a făcut afirmaţii înşelătoare conform cărora, sub administraţia sa, Statele Unite vor fora pentru petrol şi ”făcând asta, vom duce la o scădere pe scară largă a preţului”.
De asemenea, el a afirmat că în timpul mandatului său nu exista inflaţie, punând în contrast administraţia sa cu cea a preşedintelui Joe Biden, ai cărei primi ani au fost marcaţi de inflaţie record.
”Nu am avut inflaţie”, a susţinut Trump în discursul său. CNN arată însă că inflaţia era scăzută, dar nu inexistentă.
”Nu ar fi trebuit să fiu aici în seara asta”, le-a spus Trump celor prezenţi la Convenţia Republicană, referindu-se la tentativa de asasinat de sâmbăta trecută.
El a făcut o pauză şi s-a uitat la cei din public. Cei prezenţi au început să scandeze ”Ba da”, făcându-l pe Trump să afişeze un scurt zâmbet.
“Mulţumesc. Dar nu ar fi trebuit şi vă spun, mă aflu în faţa voastră în această arenă doar prin bunăvoinţa atotputernicului Dumnezeu”, a susţinut el.
El a relatat evenimentele de sâmbăta trecută, spunând că nu o va face a doua oară ”pentru că este de fapt prea dureros de povestit”.
Fostul preşedinte a amintit că la adunarea din Pennsylvania mulţimea îl aclama şi ”toată lumea era fericită”.
Apoi, când şi-a întors capul să vadă pe un ecran mare datele privind trecerile peste graniţă din timpul administraţiei sale, el a descris că a auzit ”un şuierat puternic şi am simţit cum ceva m-a lovit foarte, foarte tare în urechea dreaptă”.
“Mi-am spus «Wow, ce-a fost asta, poate fi doar un glonţ» şi mi-am dus mâna dreaptă la ureche şi am lăsat-o jos. Mâna mea era plină de sânge”, a povestit el.
El a spus că şi-a dat seama imediat că este vorba despre un atac şi s-a lăsat la pământ ”în timp ce gloanţele continuau să zboare”.
Trump a afirmat că membrii Serviciilor Secrete ”foarte curajoşi” s-au grăbit spre scenă şi ”au sărit pe mine ca să fiu protejat”.
”Curgea sânge peste tot şi totuşi, într-un fel, m-am simţit foarte în siguranţă pentru că îl aveam pe Dumnezeu de partea mea”.
”În această seară, cu credinţă şi devotament, accept cu mândrie nominalizarea pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite”, a declarat Trump, în mijlocul aplauzelor.
Acesta este primul său discurs public de la tentativa de asasinat de săptămâna trecută.
Trump a câştigat mai multe alegeri interne şi a devenit, în mai, primul fost preşedinte care a fost condamnat pentru o infracţiune.
Lee Greenwood a interpretat “God Bless America” înainte ca Trump să urce pe scenă.
Jacheta şi casca de pompier ale victimei de la adunarea de săptămâna trecută, Corey Comperatore, au fost aduse pe scenă.
Soţia lui Trump, Melania, a ajuns la arena unde se desfăşoară Convenţia republicană cu ceva timp înainte ca el să urce pe scenă.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News