Skip to content
Politică Republica Moldova

Trump anunţă pe Twitter că noul număr unu al Statului Islamic a fost eliminat

Donald Trump a anunţat marţi că succesorul ”numărul unu” al liderul Statului Islamic (SI) Abu Bakr al-Baghdadi, mort într-o operaţiune americană în weekend în Siria, a fost ”eliminat” şi el, relatează AFP.

Tocmai am confirmarea (faptului) că înlocuitorul numărul unu al lui Abu Bakr al-Baghdadi a fost eliminat de trupele americane. (El) ar fi luat foarte sigur conducerea (grupării) – Acum este mort şi el”, a anunţat pe Twitter preşedintele american.

Locatarul Casei Albe nu a dezvăluit identitatea acestui bărbat şi nici nu a oferit detalii despre circumstanţele morţii sale, scrie news.ro.

Era neclar imediat dacă Trump se referă la moartea, duminică, a unui purtător de cuvânt al SI.

Forţele kurde au anunţat moartea, într-un nou raid, în nordul Siriei, a lui Abu Hassan al-Muhajir, ”mâna dreaptă a lui Abu Bakr al-Baghdadi şi un purtător de cuvânt al organizaţiei Daesh”.

Trump a anunţat duminică moartea lui al-Bagdadi într-o operaţiune militară americană, în nord-estul Siriei, efectuată în noaptea de sâmbătă spre duminică.

El a prezentat o versiune detaliată a operaţiunii, în cursul căreia al-Baghdadi a fost încolţit de americani şi şi-a detonat centura de explozivi.

Rămăşiţele liderului SI au fost depuse în mare, a declarat luni pentru AFP un oficial de la Pentagon, un ”mormânt” marin ales cu scopul de a se evita ca un eventual mormânt să nu devină un loc de pelerinaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *