Preşedintele SUA, Donald Trump, a reflectat vineri asupra ameninţărilor la adresa vieţii sale, în timp ce se bucura pentru o hotărâre a Curţii Supreme care i-a acordat administraţiei sale puteri extinse pentru a-şi continua agenda politică, relatează Reuters.
Întrebat de un reporter despre astfel de ameninţări, republicanul a mărturisit că uneori îşi aminteşte de momentul în care a fost atins de un glonţ la ureche în timpul unui miting electoral în Pennsylvania, la 13 iulie 2024. „Am acea senzaţie de pulsare din când în când”, a spus Trump. „Dar ştiţi ce? E în regulă. Asta este o meserie periculoasă”, a adăugat preşedintele american.
El a făcut aceste comentarii într-o conferinţă de presă spontană, dar amplă la Casa Albă, organizată pentru a saluta decizia Curţii Supreme a SUA care i-a acordat o victorie importantă prin limitarea puterii judecătorilor federali de a impune hotărâri la nivel naţional care îi blochează politicile.
Omul de afaceri devenit politician a descris preşedinţia ca fiind mai riscantă decât unele dintre cele mai periculoase profesii. „Să luăm ca exemplu piloţii de curse, o zecime din 1% mor. Călăreţii de tauri, o zecime din 1%. Nu este mult, dar se întâmplă – oamenii mor. Când eşti preşedinte, procentul este de 5%. Dacă mi-ar fi spus cineva asta, poate că nu aş fi candidat. Bine? Aceasta este o profesie foarte periculoasă”, a declarat Trump.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News