Trump cere Curţii Supreme să nu se pronunţe încă asupra legii care ar putea interzice TikTok

Sursa foto: ixbt.com

Preşedintele ales Donald Trump a cerut Curţii Supreme a SUA să amâne pronunţarea asupra unei legi care ar interzice populara aplicaţie de social media TikTok sau ar forţa vânzarea acesteia, susţinând că ar trebui să i se dea timp, după preluarea mandatului, pentru a încerca el o „rezolvare politică” a problemei, relatează Reuters.

Curtea urmează să audieze argumentele în acest caz pe 10 ianuarie.

Legea ar obliga proprietarul chinez al TikTok, ByteDance, să vândă platforma unei companii americane, altfel riscând interzicerea în SUA. Congresul american a votat în aprilie pentru interzicerea TikTok, dacă ByteDance nu vinde aplicaţia până la 19 ianuarie.

TikTok, care are peste 170 de milioane de utilizatori americani, şi fondatorul său au încercat să obţină anularea legii. Dar dacă instanţa nu se pronunţă în favoarea lor şi nu are loc nicio răsturnare de situaţie, aplicaţia ar putea fi efectiv interzisă în Statele Unite la 19 ianuarie, cu o zi înainte ca Trump să-şi preia oficial funcţia.

Sprijinul lui Trump pentru TikTok reprezintă o schimbare de atitudine la 180 de grade faţă de anul 2020, când a încercat să blocheze aplicaţia în Statele Unite şi să forţeze vânzarea acesteia către companii americane din cauza proprietăţii sale chineze. Totodată, arată efortul semnificativ depus de companie în timpul campaniei prezidenţiale pentru a încerca o soluţie cu Trump şi echipa sa.

„Preşedintele Trump nu ia poziţie cu privire la fundamentele de bază ale acestei dispute”, a declarat John Sauer, avocatul lui Donald Trump, care este, totodată, alegerea lui Trump pentru funcţia de procuror general al SUA. „În schimb, el solicită respectuos Curţii să ia în considerare suspendarea termenului prevăzut de lege pentru un deznodământ, 19 ianuarie 2025, în timp ce analizează fondul acestui caz, permiţând astfel viitoarei administraţii a preşedintelui Trump să aibă posibilitatea de a urmări o rezolvare politică a chestiunilor în discuţie în acest caz”, a adăugat el.

Trump s-a întâlnit anterior cu directorul general al TikTok, Shou Zi Chew, în decembrie, la câteva ore după ce preşedintele ales a recunoscut că are o „slăbiciune” pentru aplicaţie şi că este de acord ca TikTok să continue să funcţioneze în Statele Unite cel puţin pentru o perioadă. Preşedintele ales a declarat, de asemenea, că a avut miliarde de vizualizări pe platforma de social media în timpul campaniei sale prezidenţiale.

TikTok nu a răspuns imediat la o cerere de comentarii, menţionează Reuters.

Compania a declarat anterior că Departamentul de Justiţie a prezentat în mod eronat legăturile sale cu China, susţinând că motorul său de recomandare a conţinutului şi datele utilizatorilor sunt stocate în Statele Unite pe servere cloud operate de Oracle Corp, în timp ce deciziile de moderare a conţinutului care afectează utilizatorii americani sunt luate tot în Statele Unite.

Apărătorii libertăţii de exprimare au transmis separat, vineri, Curţii Supreme că legea americană împotriva TikTok evocă regimurile de cenzură instituite de duşmanii autoritari ai Statelor Unite.

Controlul Chinei asupra TikTok reprezintă o ameninţare continuă la adresa securităţii naţionale, a susţinut Departamentul de Justiţie al SUA, o poziţie împărtăşită de majoritatea legislatorilor americani.

Procurorul general al statului Montana, Austin Knudsen, a condus vineri o coaliţie de 22 de procurori generali care au depus un memoriu prin care solicită Curţii Supreme să susţină legea naţională referitoare la TikTok privind vânzarea sau interzicerea.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: