Skip to content
Coronavirus

Trump: Criza de coronavirus este „mai rea decât Pearl Harbor”

news4jax.com

Preşedintele american Donald Trump a estimat, miercuri, că această criză sanitară este „mai rea” decât atacul surprinzător al Japoniei din 1941 contra bazei militare de la Pearl Harbor, în Hawaii, potrivit AFP, citată de news.ro.

„Este mai rea decât Pearl Harbor”, a declarat el din Biroul Oval, evocând această ofensivă aeriană care a cauzat moartea a 2.400 de americani şi a determinat Statele Unite să intre în cel de-al Doilea Război Mondial.

„Este mai rea decât World Trade Center”, a adăugat preşedintele, referindu-se la atentatele de la 11 septembrie 2001, care au provocat  moartea a 3.000 de oameni.

„Nu a existat niciodată un atac de asemenea natură. Şi asta nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată”, a mai spus el, reafirmând că vrea să „redeschidă ţara”. 

Preşedintele american a explicat de ce a renunţat să concedieze celula de criză care se ocupă de criza sanitară.

„Nu am realizat cât de populară este celula de criză”, a decalrat el, precizând că „două sau trei” persoane ar putea fi adăugate. „Este foarte apreciată de public”, a insistat el.

SUA au depăşit pragul de 70.000 de decese din cauza coronavirusului şi ar putea să-l atingă pe cel de 100.000 înainte de începutul lunii iunie, potrivit mai multor modele epidemiologice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *