Trump îi dă asigurări preşedintelui Duda că va sprijini Polonia.

Preşedintele polonez Andrzej Duda a discutat despre Ucraina şi Orientul Mijlociu cu candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, în timpul unei întâlniri care a avut loc miercuri la New York, ocazie cu care fostul preşedinte american, care ameninţa că dacă va reveni la Casa Albă nu va mai sprijini ţările NATO care nu-şi achită cota pentru cheltuielile de apărare, a dat asigurări că este „alături de Polonia până la capăt”.

Preşedintele conservator Andrzej Duda, al cărui mandat expiră în 2025, a fost unul dintre partenerii internaţionali preferaţi ai lui Trump în timpul preşedinţiei sale din 2017-2021, iar cei doi s-au descris ca fiind prieteni.

În schimb, mulţi alţi lideri europeni sunt îngrijoraţi că o a doua preşedinţie Trump ar însemna o scădere a sprijinului SUA pentru Ucrina şi în general pentru alianţa militară NATO.

„Poporul polonez îl iubeşte (pe Duda) şi asta nu este un lucru uşor de realizat, dar a făcut o treabă fantastică şi este prietenul meu”, a declarat Trump reporterilor în timp ce Duda sosea la Trump Tower. „Suntem alături de Polonia până la capăt”, a adăugat el, citat de Reuters.

Campania lui Trump a precizat, într-un comunicat de presă referitor la întâlnire, că cei doi au discutat despre o propunere a lui Duda ca membrii NATO să cheltuiască cel puţin 3% din produsul lor intern brut (PIB) pentru apărare. Obiectivul minim actual este de 2%.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: