Skip to content
Politică

Trump, mesaj pentru participanţii la Summitul „Iniţiativa celor Trei Mări

CNN.com

Preşedintele SUA, Donald Trump, spune, într-un mesaj transmis participanţilor la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, care are loc luni şi marţi la Bucureşti, că SUA rămân dedicate colaborării cu cele 12 state membre, pentru continuarea extinderii infrastructurii energetice, de transport şi digitale, arătând că Iniţiativa celor Trei Mări are un potenţial enorm de a furniza rezultate în aceste domenii şi în alte sectoare importante de cooperare.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis, în calitate de gazdă a Summitului „Iniţiativa celor Trei Mări”, un mesaj adresat participanţilor la Summitul de la Bucureşti.

În mesajul său, preşedintele Donald Trump afimă că anul trecut a susţinut un discurs la Forumul de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări de la Varşovia, în Polonia, şi a a reafirmat sprijinul ferm al Statelor Unite pentru Iniţiativa celor Trei Mări şi ţelul comun de extindere a infrastructurii, creştere a legăturilor de afaceri, consolidare a securităţii energetice şi reducere a barierelor în calea unui comerţ liber, echitabil şi reciproc în Europa Centrală şi de Est, informează News.ro

„Iniţiativa celor Trei Mări are un potenţial enorm de a furniza rezultate în aceste domenii şi în alte sectoare importante de cooperare. O nouă infrastructură energetică este esenţială pentru susţinerea unei integrări economice mai profunde, deschiderea accesului la noi pieţe şi diversificarea surselor de energie în întreaga regiune. Felicit România, Bulgaria, Ungaria, Austria şi Slovacia pentru progresul înregistrat în sprijinirea diversificării energetice prin construcţia de infrastructură pentru gazoducte. Statele Unite sunt mândre să rămână partener în aceste eforturi prin exporturi de gaz natural lichefiat în această regiune de importanţă strategică şi prin participarea companiilor americane la Forumul de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări. La multe niveluri, ţara noastră rămâne dedicată colaborării cu cele 12 state membre, pentru continuarea extinderii infrastructurii energetice, de transport şi digitale„, spune Donald Trump în mesajul său.

Trump îi mulţumeşte preşedintelui Klaus Iohannis pentru organizarea acestui eveniment şi lui Rick Perry, Secretarul pentru Energie, care conduce delegaţia americană la Bucureşti.

Aştept cu interes să aflu despre progresul nostru comun în noi proiecte de investiţii şi parteneriate de afaceri. Statele Unite se angajează să rămână un puternic aliat şi partener în această Iniţiativă, pe măsură ce continuăm să ne concentrăm asupra dobândirii unei bogăţii şi securităţi sporite în secolul al XXI-lea. Vă doresc un forum productiv şi încununat de succes„, încheie preşedintele american.

Cel de-al treilea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări, găzduit de preşedintele Klaus Iohannis, începe luni la Bucureşti şi se desfăşoară timp de două zile, fiind aşteptaţi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, nouă şefi de stat, doi preşedinţi de Parlamente naţionale, un prim-ministru şi un ministru al Afacerilor Externe. Summitul are ca scop realizarea unor progrese pentru creşterea interconectivităţii în regiune, în trei domenii principale – energie, transporturi şi digital.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *