Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că liderul chinez Xi Jinping i-a transmis că Beijingul nu va invada Taiwanul pe durata mandatului său la Casa Albă, transmite Reuters.
Afirmaţia a fost făcută într-un interviu pentru Fox News, înaintea discuţiilor lui Trump cu preşedintele rus Vladimir Putin privind invazia Moscovei în Ucraina.
”Vă spun, e o situaţie similară cu cea dintre Rusia şi Ucraina, dar nu cred că există vreo şansă să se întâmple atâta timp cât sunt eu aici. Vom vedea. El mi-a spus: «Nu voi face asta cât timp eşti preşedinte». Şi i-am răspuns că apreciez, dar a adăugat că este foarte răbdător, iar China este foarte răbdătoare”, a spus Trump.
Cei doi lideri au avut prima convorbire confirmată din al doilea mandat prezidenţial al lui Trump în luna iunie, după ce anterior acesta menţionase o discuţie telefonică, fără a preciza data.
China consideră Taiwanul parte a teritoriului său şi a promis ”reunificarea”, inclusiv prin forţă dacă va fi necesar, în timp ce insula democratică respinge ferm aceste pretenţii. Ambasada Chinei la Washington a descris vineri problema Taiwanului drept ”cea mai importantă şi sensibilă chestiune” din relaţiile bilaterale.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News