Skip to content
Politică

Tsunami în PNL: Mihai Voicu, vizat de DNA

soim.ro

Partidul Național Liberal se confruntă cu o nouă serie de probleme: se pare că vicepreședintele PNL Mihai Voicu este vizat de un dosar al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Mai mulți membri ai PNL Dolj sunt chemați la DNA Craiova într-un dosar ce are în vedere campania electorală din 2012. Petre Pantalia (care în 2012 era membru PNL, venit de la PDL, și care în prezent este șeful Serviciului tehnic din Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova) a declarat pentru Agerpres că dosarul este deschis pe numele lui Mihai Voicu, fost președinte al PNL Dolj și vizează campania electorală din 2012.

„Am fost azi la DNA Craiova. Este un dosar pe numele lui Mihai Voicu pentru pentru campania din 2012. Eu am fost chemat în calitate de martor, însă sunt foarte mulți în acest dosar care au mers sau urmează să dea declarații”, a afirmat Pantalia.

Potrivit sursei citate, la sediul DNA Craiova a ajuns miercuri și fostul deputat doljean Cosmin Enea (ales în 2012 din partea PNL, dar trecut la PSD în 2014).

Precizăm că redacția PSnews.ro a încercat să obțină un punct de vedere atât de la Mihai Voicu, cât și de la președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, dar momentan niciunul dintre ce doi nu a fost disponibil pentru comentarii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *