Skip to content
Sport

Tudor Chirilă, mesaj pentru protestatari: Sunt revoltat de ce se întâmplă

Ziua de Constanta

Artistul Tudor Chirilă n-a ratat ocazia pentru a îndemna oamenii să iasă în stradă și să îi susțină pe cei ce se adunaseră deja în Piața Victoriei.

Mesajul cântărețului a fost trimis live pe Facebook miercuri seara, cu puțin înainte ca jandarmii să înceapă să îi legitimeze pe manifestanți, unii dintre ei ajungând chiar în dube. Chirilă începe prin a critica aprobarea de către Parlament a noului Cod Penal, apoi amintește de mitingul PSD.

Citiți mai jos mesajul integral al artistului: 

”Bună seara. Nu sunt în București, sunt într-o vacanță pe care am programat-o de mult, dar totuși fiind în vacanță văd știrile, văd ce se întâmplă în București și de astăzi este clar: suntem Republica Infractorilor. De astăzi suntem la mâna unei clici care face legi doar pentru ei și ca a scăpa de pușcărie, de astăzi ne vom lovi de niște legi făcute cu dedicație pentru o clică și o mafie care vrea să țină România acolo unde-i convine, adică în întuneric. De astăzi trebuie să ne gândim că modificările Codurilor de procedură penală pun în lumină și în centru infractorul. Infractorul e favorizat. Să ne intre bine în cap! Respect celor 2500 de oameni, pe ce am văzut pe fluxurile de presă, care sunt în Piața Victoriei. E incredibil cât de puțini români sunt conștienți de aceste grave abateri de la orice fel de democrație, stat de drept, separarea puterilor și așa mai departe. Suntem unde suntem. Suntem vinovați fiecare dintre noi, asta e clar, că ne-am lăsat conduși de o mână de inculți, de hoți și de incompetenți, și vom trage foarte grav ponoasele pentru ce se întâmplă astăzi.

Încă odată respect pentru cei care sunt în Piață, îmi pare rău că sunt în vacanță dar na, asta este, sunt absolut convins că mâine (n.r. – joi) nu va fi nicio condamnare în cazul domnului Dragnea sau nici măcar vreo sentință, că poate instanța îl consideră nevinovat. Nu cred că va fi mâine vreo sentință pentru că se pare că are nevoie de promulgarea legilor justiției în forma lor modificată ca să poată să scape liniștit ded. Asta este. Tragedie celor 180 de mii de oameni pe care PSD-ul i-a adus cu japca în Piața Victoriei – tragedia acelor oameni amărâși, ținuți în întuneric, lipsiți de educație – este că, în timp ce ei stăteau în Piață și se uitau spre o tribună, de la tribună li se adresau niște oameni care nu pot justifica averi de milioane de euro. Asta este tragedia acestor oameni și a României. Niște oameni ținuți în întuneric, masă de manevră pentru niște alegeri care sunt din ce în ce mai puțin reprezentative pentru că prezența la vot a ajuns – și este ținută așa – insignifiantă. Niște oameni fără viitor sunt folosiți și manipulați de niște oameni care nu-și pot justifica averile. 

E regretabil că acum în Piața Victoriei sunt doar 2500 de oameni. Eu sper că ne vom trezi la un moment dat, sper să mai existe cineva care să lupte pentru o altfel de Românie. Îmi pare foarte rău și sunt revoltat de ce se întâmplă, dar asta este. Se pare că mergem înainte orice ar fi – bine, ”inainte” cred că e o glumă să spunem că mergem; nu știm încă în ce direcție se îndreaptă această corabie numită România, condusă de hoți și descreierați. 

Nasol. Foarte nasol”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *