Fostul judecător al Curţii Constituţionale Tudorel Toader a declarat, miercuri, despre acuzaţiile care i se aduc lui Călin Georgescu, că este una dintre cele mai grave infracţiuni, de natură să afecteze ordinea constituţională, echilibrul puterilor în stat, cu o pedeapsă mare, până la 25 de ani de închisoare. El a precizat că este vorba şi de o acţiune armată, care urmăreşte schimbarea ordinii constituţionale.
Tudorel Toader, fost judecător CCR, a fost întrebat în emisiunea România Politică de la Prima News ce înseamnă această infracţiune de instigare la acţiune împotriva ordinii constituţionale, de care este acuzat Călin Georgescu.
”Este una dintre cele mai grave infracţiuni, o infracţiune, sigur, prevăzută în Codul Penal, de natură să afecteze ordinea constituţională, echilibrul puterilor în stat. Sunt afectate valorile fundamentale, care înseamnă unitatea statului român, integritatea statului român, împiedică puterile să-şi exercite competenţele pe care le au, se urmăreşte chiar schimbarea ordinii constituţionale, împiedicarea exercitării competenţelor puterilor în stat”, a spus Tudorel Toader.
”Prin această infracţiune, care are o pedeapsă mare, până la 20 de ani închisoare, chiar 25 de ani, se creează starea de pericol pentru ordinea constituţională, pentru stabilitatea în statul român, pentru că dacă ne uităm, este vorba şi de o acţiune armată, care urmăreşte schimbarea ordinii constituţionale, împiedicarea exercitării puterilor în stat”, a adăugat judecătorul CCR.
Potrivit judecătorului, fiecare infracţiune protejează o valoare socială, chiar două iar în cazul acesta, acţiunile împotriva ordinii constituţionale se creează starea de pericol pentru statul român, pentru ordinea constituţională, o ordine care este stabilită prin Constituţie, o ordine care nu poate fi schimbată decât prin revizuirea Constituţiei.
Despre cum se poate proba o astfel de inflacţiune, Tudorel Toader a precizat că ”este vorba de o infracţiune de pericol”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News