Skip to content
Politică

Tudorel Toader: De multe ori am aflat din presă despre problemele privind justiția

„De multe ori, eu – să nu vă supărați, că știți ce spun – de multe ori am aflat despre problemele privind justiția de la dvs. (jurnaliștii – n.r.), înainte de a le afla eu. Ce-mi cereți acuma este să repet ceea ce cu siguranță dvs. știți, iar eu nu-mi propun să fac polemici”. Această a fost declarația ministrului în exercițiu al justiției, Tudorel Toader, care a fost întrebat joi dimineața de jurnaliști care ar fi motivele pentru remanierea sa.

Premierul Viorica Dăncilă a trimis, miercuri seară, la Cotroceni propunerea de revocare a lui Toader şi demisiile lui Plumb şi Intotero, precum şi propunerile de înlocuitori. Decizia schimbării lui Tudorel Toader a fost luată într-o ședință a CEx PSD, organismul de conducere al partidului, care i-a retras sprijinul politic, în timp ce Rovana Plumb și Natalia Intotero, care candidează la alegerile europarlamentare 2019, și-au dat demisiile. Pentru funcția de ministru al justiției a fost propus Eugen Nicolicea.

„Eu am fost doi ani și două luni ministru al justiției. Spunea cineva că aș fi undeva peste media duratei mandatului (la Ministerul Justiției – n.r.). Prin urmare, eu cred că mi-am îndeplinit obligațiile”, a declarat  Tudorel Toader, potrivit digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *