Skip to content
Juridic

Tudorel Toader nu va participa la moțiunea de demitere a sa din funcție. Care este motivul

Inquam Photos / Calin George

Ministrul Justiției, Tudorel Toader a declarat, miercuri, că nu va participa la moțiunea de demitere a sa din funcție, din plenul Camerei Deputaților, deoarece nu este parlamentar.

Nu știu dacă ar trebui să particip, pentru că ce aș face? Mă duc în Parlament și mă uit cum votează ceilalți. De regulă, dacă votul este la o altă dată decât moțiunea, eu știu că nu se participă la vot, nefiind parlamentar”, a spus Tudorel Toader, la sediul Ministerului Justiției.

De altfel, Tudorel Toader a avut și un mesaj pentru magistrații care nu au fost de acord cu Ordonanța 7 și cu modificările care au survenit ulterior.

 „La Guvern, doamna premier a avut o întrevedere cu președinta CSM, cu președinta Asociației procurorilor din România, președinta UNJR, cu șeful Inspecției Judiciare, cu procurorul șef de la Secția specială de anchetă a infracțiunilor din domeniul justiției și acolo au fost convenite cele cinci modificări pe care le-am propus ieri. Votul a fost dat per ansamblu și nu pe cele cinci soluții pe care orice magistrat și le-a dorit și le-am adoptat. (…) Sunt convins că avizul negativ (c.n. dat de CSM) exprimă dorința de a abrogare și a altor soluții din Ordonanță, cât a mai rămas ea”, a afirmat ministrul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *