Skip to content
Politică

Tudorel Toader, răspuns politicianist la întrebările stringente ale magistraților

ziuanews.ro

Chiar dacă nominal nu face parte din vreun partid (având, așadar, o alură tehnocrată), se vede treaba că ministrul Justiției, Tudorel Toader, și-a însușit maniera politicianistă de a face declarații.

S-a întâmplat duminică, atunci când demnitarul a răspuns pe Facebook întrebărilor stringente ridicate de către magistrații reuniți în Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) și Asociația Magistraților din România (AMR), conduse de către judecătoarele Dana Gîrbovan, respectiv Andreea Ciucă.

Concret: guvernantul a susținut că „problemele din justiție nu se discută în spatele ușilor închise”, după ce UNJR și AMR au acuzat lipsa de transparență în adoptarea hotărârii de guvern privind desecretizarea arhivei SIPA, relatează Agerpres.

„Justiția este un serviciu de interes public! Justiția trebuie să se realizeze în slujba cetățeanului! Problemele din justiție nu se discută în spatele ușilor închise!” a scris Toader.

UNJR și AMR i-au cerut recent premierului Sorin Grindeanu să revină asupra Hotărârii de Guvern propuse de Tudorel Toader privind desecretizarea arhivei SIPA, susținând că lipsa de transparență „renaște suspiciuni că Guvernul și majoritatea parlamentară doresc să folosească arhiva SIPA pentru șantajarea magistraților”.

Asociațiile magistraților susțin că modul de acțiune a ministrului Justiției „contravine flagrant unei cooperări oneste ce ar trebui să existe între Ministerul Justiției și corpul magistraților, câtă vreme ministrul nu a notificat Consiliul Superior al Magistraturii ca acesta să poată emite un punct de vedere cu privire la această hotărâre de guvern”.

Pe de altă parte, CSM a anunțat că nu a transmis Ministerului Justiției un punct de vedere instituțional în legătură cu proiectul HG privind SIPA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *