Propunerea pentru înlocuitor al lui Dragnea pe care Liviu Dragnea pare să o agreeze în acest moment este departe ce ceea ce președintele Klaus Iohannis pretindea de la alianța de guvernare PSD ALDE.
Mihai Tudose, fost ministru al Economiei în guvernul Grindeanu și ocupant al aceluiași post în 2015, în timpul guvernului Ponta nu cadrează cu pretențiile lui Iohannis de a vedea un posibil prim ministru integru și capabil să conducă un guvern susținut de o majoritate confortabilă în parlament.
Model copy-paste
Mihai Tudose a absolvit în 1995 Facultatea de ştiinţe juridice a Universității Dimitrie Cantemir. Î n 2006 a urmat cursurile Colegiului Superior de Securitate Naţională, Serviciul Român de Informaţii, în 2007 a obţinut un master în Politici Economice Europene la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, iar în 2010 a obținut diploma de Doctor în domeniul Științe Militare și Informații la Academia Naţională de Informaţii ”Mihai Viteazu” a SRI.
CRJI a scris in 2015 ca lucrarea de doctorat a ministrului Economiei Mihai Tudose, cu titlul „Infrastructura critică – model și strategie managerială”, a fost susținută în 2010 la Academia Nationala de Informatii „Mihai Viteazul” si publicată apoi la RAO International Publishing Company, amintește evz.ro.
În 2016, lui Tudose i-a fost retras titlul de doctor, ca urmare a scandalului de plagiat în care 50 de pagini au fost descoperite a fi copiate cuvânt cu cuvânt din altă lucrare de doctorat, susținută, cu un an mai devreme, de comisarul-sef Radu Andriciuc, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.
Afaceri dubioase
Primele învârteli ale ministrului Tudose au debutat în 2015, când En Electric Proiect Office SRL, firma în care soția sa era angajată pe post de secretară, mă rog, asistent manager, cu un salariu lunar de 5.000 lei, a început să câștige diverse lucrări de infrastructură, așa cum a fost contractul de 6,5 milioan e euro pentru rețeaua de canalizare din orașul Bușteni.
Suma totală a contractelor pe care SRL-ul protejat de Mihai Tudose le-a încheiat cu Companbia Națională de Investiții se ridică la 10 milioane euro.
Citiți și: Firma unde lucrează soția unui ministru, burdușită cu milioane de euro de la stat
Realizări ZERO
Redacția PSnews.ro v-a prezentat deja bilanțul mai mult decât rușinos al lui Mihai Tudose în calitatea de ministru al Economiei, bilanț comunicat chiar de către PSD.
DETALII AICI: PSD ocultează un detaliu jenant despre Tudose, prezentat deja într-un DOCUMENT
Omul rușilor
Noul om pe care Dragnea vrea să îl pună în fruntea guvernului României vine din Brăila și conform spuselor unor membri ai opoziției din județ ar putea reprezenta exact veriga lipsă între conducerea PSD și Moscova.
„Dacă Mihai Tudose nu este convins de orientarea pro-rusă a partidului din care face parte, atunci suntem dispuși, ca în zilele următoare, să facem publice afacerile sale și ale prietenilor săi. Vom scoate la lumină și faptul că anumiți lideri PSD, din zona de energie, și-au construit o rețea de interese cu Rusia și partenerii săi”, au ținut să menționeze liderii liberali din Brăila în campania electorală de anul trecut.
Citiți și: PSD, încolțit pe relația cu rușii. Deputat pesedist, ieșire isterică în presă
După mazilirea lui Sorin Grindeanu de către forul executiv național al PSD, premierul demis prin moțiune de cenzură a explicat că unul dintre reproșurile care i s-au adus de către Liviu Dragnea și apropiații acestuia a vizat lipsa unor legături mai strânse cu Moscova.