Tulcea: Aglomerare de TIR-uri pe drumul spre staţia de gaz metan din Isaccea

Sursa foto: X

Zeci de TIR-uri care aşteaptă să ajungă în vama româno-ucraineană Isaccea, judeţul Tulcea, au blocat un sens de circulaţie, sâmbătă dimineaţa, şi drumul care duce spre cetatea Noviodunum şi staţia de transport gaz de la marginea oraşului, a declarat pentru AGERPRES primarul Anastase Moraru.

De asemenea, şoseaua care leagă punctul de trecere a frontierei cu DN 22/E 87 este plin de TIR-uri.

„Drumul care duce spre cetatea Noviodunum este plin de TIR-uri până la staţia de gaz, iar drumul naţional este plin cu TIR-uri de la intrarea în drumul portului pe o lungime de 500 de metri spre Tulcea”, a precizat primarul Moraru.

Autovehiculele care staţionează pe drumul spre cetatea Noviodunum şi staţia de gaz blochează şi accesul spre două obiective de interes economic local, o staţie de betoane şi una de ciment, potrivit sursei citate.

„Avem cea mai mare staţie de tranzit gaz metan din România. Sunt trei conducte care subtraversează Dunărea şi transportau gazul metan din Rusia spre Turcia şi Grecia. Este una din cele mai importante staţii din România”, a menţionat primarul oraşului Isaccea.

Noviodunum este una dintre cele mai importante cetăţi de la Dunăre din Antichitate, principala staţie a flotei romane Classis Flavia Moesica, care controla cursul inferior al Dunării şi malurile de nord şi de vest ale Mării Negre.

De aproape un an, TIR-urile care se îndreaptă spre Ucraina staţionează şi pe drumul care traversează situl arheologic, iar turiştii, cercetătorii şi autoritatea locală au reclamat deşeurile lăsate de unii conducători auto în perimetrul cetăţii.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL