Pompierii tulceni au încheiat intervenţiile în curţile gospodăriilor inundate, din cauza precipitaţiilor abundente înregistrate duminică, iar drumul dintre Nifon şi Hamcearca este practicabile din nou, a declarat pentru AGERPRES prefectul Marcel Ivanov.
El a mai spus că intervenţiile în gospodăriile din satul IC Brătianu, unul dintre cele mai afectate, s-au desfăşurat şi luni dimineaţa, iar podul dintre satele Nifon şi Hamcearca, surpat controlat, a fost refăcut, aşa încât circulaţia autovehiculelor s-a reluat luni după-amiază.
„Surparea controlată a podului a dus la inundarea unor curţi din satul Balabancea. Acolo, am avut o anexă a unei gospodării care a fost inundată, dar şi mai multe curţi inundate, iar apa a fost scoasă din curţi”, a afirmat prefectul Ivanov.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a mai spus că şapte kilometri de drumuri pietruite din satul Văcăreni sunt în momentul de faţă impracticabili.
O situaţie privind pagubele produse de precipitaţiile abundente de la finele săptămânii trecute va fi făcută publică zilele următoare, potrivit sursei.