Prohibiţia pescuitului va începe anul acesta pe data de 9 aprilie, iar cea a ştiucii va debuta luna viitoare, a anunţat vineri, într-un comunicat de presă, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), după ce în Monitorul oficial a fost publicat ordinul de prohibiţie din acest an aprobat de Ministerul Agriculturii şi cel al Mediului.
Prohibiţia pescuitului va înceta pe data de 8 iunie, iar în apele care constituie frontieră de stat activitatea de pescuit va fi interzisă în perioada 24 aprilie – 7 iunie inclusiv, cu unele excepţii, printre care apele care constituie frontieră de stat cu Ucraina, inclusiv Golful Musura, acolo unde prohibiţia pescuitului se va desfăşura în perioada 16 aprilie – 30 mai inclusiv.
Prima specie de peşte valoroasă din punct de vedere economic a cărei captură va fi interzisă este ştiuca, prohibiţia la această specie fiind în perioada 1 februarie-20 martie.
În momentul de faţă, în Delta Dunării este interzisă capturarea femelelor de rac, prohibiţia urmând să se încheie pe data de 10 aprilie.
În Deltă, în afara perioadelor de prohibiţie, pescuitul recreativ/sportiv al speciilor ştiucă, şalău, somn şi crap este permis numai cu eliberarea imediată a tuturor capturilor din aceste specii, pescarii având voie să reţină un singur
exemplar pe zi, dintr-o singură specie.
Potrivit Ordinului de prohibiţie a pescuitului din acest an, persoanele care desfăşoară activităţi de pescuit recreativ/sportiv în Deltă nu pot transporta o cantitate de peşte mai mare de 10 kilograme de pescar sau 15 kilograme pe familie, indiferent de numărul de zile în care au desfăşurat activitatea.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News