Skip to content
Politică

Tunul dinaintea demiterii șefului CNAIR: deszăpezire la prețuri duble!

newsbv.ro

Citiți în rândurile de mai jos despre tunul dat cu foarte puțin timp înaintea demiterii lui Cătălin Homor din funcția de director general al CNAIR: deszăpezire la prețuri duble!

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a încheiat, în perioada septembrie-decembrie 2016, acorduri-cadru pe 48 de luni, pentru deszăpezirea tuturor drumurile naţionale şi a autostrăzilor. Doar că, după prima ninsoare, şefii de la drumuri au adăugat niște contracte subsecvente, prin care se scurg foarte mulți bani. Concret, lista contractelor a fost actualizată pe site-ul CNAIR pe 9 ianuarie, valoarea fiecărui contract fiind aproape dublată peste noapte. Astfel, deszăpezirea a ajuns să coste 269 de milioane de lei, de la 142 de milioane, cât era inițial. Pe teren, însă, nu se vede diferența, firmele ajungând să fie plătite şi dacă stau. Practic, dacă o mașină de deszăpezire stă în garaj, este plătită, în medie, cu 12 lei pe oră, scrie EVZ.ro.

Două zile mai târziu, pe 11 ianuarie, Consiliul de Administrație (CA) al CNAIR a hotărât revocarea din funcție a lui Cătălin Homor, după ce săptămâna trecută însuși premierul Sorin Grindeanu ceruse acest lucru.

Vedeți în cele ce urmează lista celor 5 firme de salubritate care, de ani buni, își împart contractele de deszăpezire din cele 6 sectoare ale Bucureștilor. Mai întâi, precizăm că toți cei șase primari de sector au declarat pentru Evenimentul Zilei că analizează posibilitatea preluării serviciului de salubrizare şi deszăpezire de către Administraţiile Domeniului Public (ADP). Totuși, până în acest moment, numai Robert Negoiță (edilul Sectorului 3) și Daniel Băluță (cel al Sectorului 4) i-au Consiliului General al Municipiului București (CGMB) înfiinţarea unei societăţi în acest sens.

Contracte grase în sectoare. Lista firmelor

Sectorul 1. REBU a făcut curăţenie până în august 2007, când primăria de sector a făcut licitaţie pentru desemnarea altui operator. Prima licitaţie a fost contestată. În decembrie 2007, s-a organizat o nouă licitaţie, câştigată de compania Romprest, contractul fiind încheiat pe 25 de ani, iar valoarea acestuia este de 450 milioane euro fără TVA. În 2016, s-au alocat pentru curăţenie şi deszăpezire 150 milioane lei.

Sectorul 2. Din 1999 până în prezent, activitatea de salubrizare este concesionată firmei Supercom, contractul fiind prelungit prin acte adiţionale. În 2016 s-au alocat pentru curăţenie şi deszăpezire 110 milioane lei.

Sectorul 3. 1999-prezent: Rosal. Contractul a fost prelungit prin acte adiţionale. În 2016, s-au alocat pentru curăţenie şi deszăpezire 130 milioane lei.

Sectorul 4. 1997-prezent: REBU. La fel: prelungire prin acte adiţionale. În 2016, au fost alocați 37 milioane lei.

Sectorul 5. Din 1999 până în 2001 activitatea de salubrizare a fost făcută de REBU. În 2011, Primăria sector 5 a spus că nu mai are bani pentru a plăti acest serviciu şi a cerut ca activitatea să fie preluată de Primăria Capitalei. Nou contract a fost încredinţat firmei Romprest, deszăpezirea costând aproape 2,5 milioane de euro în fiecare iarnă.

Sectorul 6. 1999-prezent: concesiune URBAN. Suma pentru 2016: 81 milioane lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *