Skip to content
Politică

Tupeu PSD-ist: un senator l-a amenințat cu moartea pe un șef de la Protecția Consumatorilor

psd-ploiesti.ro

Citiți mai jos despre o mostră de tupeu PSD-ist: un senator al Partidului Social Democrat l-a amenințat cu moartea pe un șef de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

După ce a fost amenințat de rromii cărora le-a închis afacerile insalubre că i se vor aprinde lumânări de blestem, după ce prim-ministrul Mihai Tudose a declarat că nu are nevoie de eroi pe litoral, un senator PSD, Nicolae Moga, i-a transmis directorului Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC) Constanța, Horia Constantinescu, că nu își dorește ca acesta să fie un „Cattani al litoralului”, pentru că nu vrea să sfârșească asemenea celebrului personaj din filmul „Caracatița”, care lupta cu mafia italiană, scrie România Liberă.

„Am apreciat munca desfăşurată de această instituţie. Dar de acolo şi până la faptul că faceţi mai mult caz decât ar trebui, este un lucru cert. V-am spus: nu îmi doresc să fiţi un Cattani al judeţului Constanţa, al litoralului românesc, pentru că nu vreau să sfârşiţi cum a sfârşit el. Vă rog, faceţi-vă datoria! Eu vreau să vă atrag atenţia că dumneavoastră nu aveţi dreptul să ne atrageţi atenţia pentru că dacă procedaţi cu noi aşa mă gândesc cum procedaţi cu un agent economic. Acel agent economic trebuie respectat, pentru că munceşte să câştige un ban, instituţiile statului trebuie să respecte agentul economic şi apoi acolo unde greşeşte să-l îndrume”, a afirmat parlamentarul social-democrat, într-o întâlnire organizată de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Senatorul de Constanța i-a mai spus lui Horia Constantinescu, de asemenea membru PSD, să iasă mai puţin în presă cu „nenorociri”, iar dacă se face mai mult PR decât treabă se creează un deserviciu turismului. De asemenea, i-a transmis clar că este subordonatul Guvernului și că trebuie să discute cu prefectul aceste lucruri.

Iată ce i-a răspuns Constantinescu lui Moga: „Cazurile flagrante pe care le-am semnalat au fost cele mai rele. Vreau să mi se arate un caz în care am spus că litoralul nu e pregătit. În toate conferinţele de presă am spus că 5 la sută din locurile controlate de noi prezintă derapaje grave, restul nu. Eu nu sunt o autoritate de promovare a turismului, eu trebuie să semnalez că există oameni care pun la comercializare peste 3,5 tone de carne ieşită în afara oricărui termen de valabilitate, de conformitate. Acea unitate avea toate avizele în regulă, cu două luni înainte fusese controlată de alte autorităţi de control care, incredibil, au văzut lucrurile impecabil. Litoralul românesc este pe o pantă descendentă de 11-12 ani, cel puţin. Încurajarea alimentaţiei publice de şuşanea, de trotuar, pentru a cumpăra şi beneficia la un moment dat de voturi, este cea care distruge investiţiile dumneavoastră majore. Oamenii aleg şaormăria în locul restaurantului pentru că nu mai au posibilităţi, porumbul fiert şi spălat în wc-uri. Am doi copii, amatori de porumb şi îngheţată şi de lucruri care plăceau şi copilăriei noastre. Cum vreţi să vă anunţ pe fiecare dintre dumneavoastră să nu care cumva să mai cumpăraţi de la furnizorul respectiv? Este singura maniera prin care vă pot ajuta”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *