Skip to content
Societate

Turcan: 7 miliarde de lei şi măsuri eficiente, destinate mediului economic pentru susţinerea locurilor de muncă şi a companiilor

Facebook/Guvernul României

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, afirmă, joi seară, că măsuri eficiente, destinate mediului economic pentru susţinerea locurilor de muncă şi a companiilor, pot fi identificate doar împreună cu beneficiarii. Ministrul s-a întâlnit, joi, cu reprezentanţii mai multor companii care i-au transmis că cele 7 miliarde de lei plătite pentru măsuri active au fost un sprijin esential.

Măsuri eficiente, destinate mediului economic pentru susţinerea locurilor de muncă şi a companiilor, pot fi identificate doar împreună cu beneficiarii. În cursul întâlnirii pe care am avut-o astăzi cu reprezentanţii unora dintre marile companii din România, am stabilit să constituim grupuri comune de lucru pentru a elabora soluţii legislative în domeniile digitalizării, debirocratizării, flexibilizării relaţiilor de muncă şi dialogului social.

Nu doar experienţa relaţiilor de muncă din pandemie, ci şi preocuparea noastră comună pentru a crea locuri de muncă de calitate, pentru a asigura formarea continuă a forţei de muncă şi un nivel de salarizare corespunzător ne determină să urgentăm procesul de adaptare a legislaţiei la realitatea de pe piaţa muncii”, a scris, joi seară, pe Facebook, Raluca Turcan.

Aceasta a precizat că firmele cu care a discutat au în total aproximativ 55.000 de contracte de muncă active. ”Unele dintre acestea au reuşit chiar să crească numărul angajaţilor, în cursul anului trecut. Lucrul acesta a fost posibil pentru că angajatorii au beneficiat de diverse forme de sprijin pentru a păstra locurile de muncă, în ciuda perioadei dificile şi pentru că a existat, din partea Guvernului, dorinţa permanentă de a îmbunătăţi măsurile active adoptate, astfel încât ele să aibă efecte.

M-am bucurat să aflu astăzi, direct de la beneficiari, că cele 7 miliarde de lei plătite pentru măsuri active au fost un sprijin esenţial pentru angajaţi şi au permis companiilor să îşi reia planurile de dezvoltare. Tocmai din dorinţa de a întări acest sprijin, consultările cu angajatorii vor continua în perioada următoare, la Ministerul Muncii”, a mai transmis Turcan.

Aceasta a multumit reprezentanţilor companiilor din România ”pentru implicarea lor în acest efort comun de a dinamiza mediul economic şi piaţa forţei de muncă, atât prin măsurile adoptate la nivel de companie pentru a asigura sănătatea şi locurile de muncă ale oamenilor, cât şi prin deschiderea de a formula soluţii de îmbunătăţire a legislaţiei”.

1 comentariu la “Turcan: 7 miliarde de lei şi măsuri eficiente, destinate mediului economic pentru susţinerea locurilor de muncă şi a companiilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *