Skip to content
Societate

Turcan: Am prelungit perioada pentru care acordăm sprijin minerilor din Valea Jiului

news.ro

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat, miercuri seară, că a fost prelungită perioada pentru care se acordă sprijin minerilor din Valea Jiului şi au mai fost aduse unele modificări legislative, astfel încât să nu mai existe probleme la plata salariior.

Au fost achitate în jur de 43 milioane lei creanţe salariale şi alte drepturi restante pentru aproximativ 4.000 de beneficiari”, anunţă ministrul Muncii.

Am prelungit astăzi, în şedinţa de Guvern, perioada pentru care acordăm sprijin minerilor din Valea Jiului. Am avut recent mai multe discuţii cu reprezentanţii minerilor şi am stabilit să identificăm forme de sprijin pentru a-i ajuta să depăşească această perioadă dificilă.

Prevederile nou introduse aduc clarificări în ceea ce priveşte calcularea perioadei pentru care sunt suportate creanţele salariale. Astfel, prelungim această perioadă de la 3 luni, cât este acum, până la 4 luni şi sunt luate în calcul inclusiv fracţiuni de lună şi nu doar luni calendaristice întregi, facilitând astfel plata creanţelor salariale în cazurile în care salariile au fost achitate în sistem avans-lichidare şi într-o lună a fost plătit doar avansul sau lichidarea”, a anunţat, miercuri seară, Turcan.

Ea a precizat că aceste modificări vor permite respectarea tuturor prevederilor acordului semnat la sfârşitul lunii februarie cu reprezentanţii minerilor din Valea Jiului şi suplimentarea sprijinului acordat.

Până în prezent toate termenele de plată au fost respectate aşa cum am stabilit, iar unele sume au fost chiar achitate în avans faţă de datele prevăzute în acord. Până în acest moment, au fost achitate în jur de 43 milioane lei creanţe salariale şi alte drepturi restante pentru aproximativ 4.000 de beneficiari”, a mai transmis Raluca Turcan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *