Turcan comentează imaginile cu Geoană şi Ciolacu: Neadecvate strategiilor politice care se prezintă în spaţiul public

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Raluca Turcan, fost lider PNL, susţine că fotografia în care Mircea Geoană apare alături de premierul Marcel Ciolacu ”a accentuat” apropierea dintre adjunctul NATO şi PSD. ”Un coleg cu vechime are o vorbă: sângele de PSD apă nu se face!”, a spus Raluca Turcan, cu trimitere la faptul că Mircea Geoană a condus PSD timp de 5 ani. Ministrul Culturii este de părere că în finala prezidenţială vor intra candidaţii celor două mari partide – PSD şi PNL. ”Între un candidat independent şi un candidat bun, serios, profesionist, cum este preşedintele Nicolae Ciucă, eu aş alege un om care are şi un partid în spate şi care poate să formeze majoritate în Parlament, să aibă Guvern, pentru ca o decizie pe care o iei ca preşedinte să nu rămână în aer şi să înceapă să te saboteze Parlamentul şi Guvernul”, a analizat Raluca Turcan, la Prima TV.

Fostul preşedinte PNL Raluca Turcan a fost întrebată, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, cum interpretează fotografia în care Mircea Geoană apare la masă alături de Marcel Ciolacu şi de Victor Ponta.

”Neadecvată strategiilor politice care se prezintă în spaţiul public, şi anume că Mircea Geoană este independent. A fost cinci ani preşedinte PSD, ministru PSD. Un coleg cu vechime are o vorbă: sângele de PSD apă nu se face! Deci e complicat să crezi că există o detaşare de PSD, iar această fotografie a accentuat o apropiere care în mod firesc există. Din perspectiva domnului Marcel Ciolacu aş putea spune că întăreşte discursul public pe care îl are în momentul de faţă, şi anume că în PSD încă se caută candidat la preşedinţie”, a spus Raluca Turcan.
Ministrul Culturii a mai fost întrebat dacă şi în PNL se caută candidat la prezidenţiale.
”În PNL, până la validarea instituţională, lucrurile sunt clare: avem candidat la preşedinţie în persoana preşedintelui partidului. De altfel, în PNL există o tradiţie ca preşedinţii partidului să candideze la Preşedinţie. Nicolae Ciucă este decis să între în această competiţie, iar rezultatele de la locale fac ca decizia de a candida a preşedintelui Nicolae Ciucă să aibă în spate şi posibilitatea punerii în funcţiune a mecanismelor de partid, astfel încât candidatul, cu oferta pentru oameni, să ajungă la un număr cât mai mare de români şi aceştia să meargă să voteze”, a explicat Turcan, la Prima TV.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: