Ministrul Culturii Raluca Turcan a anunţat publicarea spre consultare a procedurii de decontare a cererilor de plată şi invită experţii în domeniul producţiei de film să îşi exprime intenţia de a participa în cadrul Comisiei de Film în România care va soluţiona proiectele depuse în sesiunile 2018 – 2020. Acţiunea vine în continuarea măsurilor de repornire a programului de sprijin pentru industria cinematografică.
„Astăzi este, probabil, cel mai semnificativ moment din planul Ministerului Culturii de reluare a programului de sprijin pentru industria cinematografică. Început în 2018 în lipsa unui cadru legislativ complet, acest program de finanţare s-a derulat timp de trei sesiuni, atrăgând un număr mare de producţii naţionale şi internaţionale, pentru ca, din anul 2021, să se afle într-un total blocaj administrativ. Grupul de experţi din cadrul Ministerului Culturii a elaborat proiectul procedurii de gestionare şi verificare a proiectelor preluate, de încheiere a acordurilor de finanţare şi de efectuare a plăţilor aferente schemei de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice în cadrul în cadrul Oficiului de Film şi Investiţii Culturale, un act normativ aşteptat de întreaga industrie de peste cinci ani”, a afirmat Raluca Turcan, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Culturii.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News