Skip to content
Politică

Turcan, despre protestul împotriva grațierii: Intenționez să merg

hotinfo.ro

Raluca Turcan, președintele interimar al PNL, a declarat duminică, într-o conferință de presă, că intenționează să meargă la protestul organizat împotriva legii grațierii și modificărilor din Codul Penal.

„Eu intentionez sa merg. Sunt cetatean al acestei tari. Am primit niste semnale incurajatoare de la colegii mei din Sibiu, care, din proprie initiativa, au fost la toate manifestarile de strada din momentul in care a inceput asaltul impotriva statului de drept. Asadar, cu echipa pe care am format-o la Sibiu, cu echipa de oameni de buna-credinta pe care o am in jurul meu, politicieni sau nepoliticieni, familia mea, voi merge in strada si vom sustine ca Romania sa ramana o tara democratica”, a spus Raluca Turcan, potrivit hotnews.ro.

Aceasta a arătat că legile pregătite de Ministerul Justiției nu rezolvă problemele din penitenciare, ci încearcă să-i salveze pe cei „care se află în clientela lor (n.r. PSD -ALDE) politică”.

„Cele doua ordonante – cea privind gratierea si cea privind modificarea Codului penal – nu sunt despre capacitatea administrativa de a rezolva problema din penitenciare. Cinci cazarmi daca ar fi transformate in facilitati moderne de detentie – problema ar fi cu mult rezolvata. (…) Pe cei din PSD-ALDE nu ii intereseaza rezolvarea reala a acestor probleme (…), pe ei ii intereseaza doar salvarea din inchisori a celor care se afla in clientela lor politica, a celor care fac parte din grupul de privilegiati ai acestei tari”, a precizat liderul liberalilor.

De asemenea, aceasta a precizat că PNL ia în considerare o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, atunci când va începe sesiunea parlamentară.

„Vom discuta despre motiunea de cenzura. Aceasta se depune in timpul sesiunii parlamentare, joia viitoare vom avea o sedinta si voi propune colegilor sa reflectam, sa elaboram o motiune de cenzura pentru apararea statului de drept, pentru apararea interesului public. (…) Le-am lansat invitatia celor din USR sa sustina motiunea de cenzura, daca PNL o va depune”, a mai spus Raluca Turcan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *